Explicarea naturii si rolului gandirii logice ca sistem de forme si legi reflectorii a constituit de-a lungul vremurilor, alaturi de marile probleme legate de existenta si activitatea oamenilor o preocupare fundamentala si continua. Marii ganditori i-au dat diferite explicatii in functie de gradul de dezvoltare a stiintelor si in functie de pozitia filozofica de pe care o priveau (vezi cursul II – Istoria Logicii).
Procesul prin care cunoastem este, evident, rezultatul dezvoltarii istorice a omului. In cursul acestei dezvoltari, omul a reusit, datorita capacitatii sale de munca, uneltelor faurite, dezvoltarii gandirii si a limbajului, sa se desprinda de starea de animalitate a stramosilor si sa devina ceea ce este astazi.
In dezvoltarea procesului de cunoastere, gandirea are un rol important pentru ca, prin aparitia ei, omul a reusit echilibrarea senzoriala cu mediul inconjurator, a facut un salt calitativ ajungand sa reflecte lumea inconjuratoare, exterioara, nu numai nemijlocit, ci si mijlocit, adica trecand de la senzorial la logic si revenind apoi, de la logic la senzorial.
