Tulburarea de pronuntie este cea mai frecventa, din punct de vede etiologic si gravitatii avem: sferica; socio-psihica, la primele doua se remarca tulburari ale articulatiei sub aspectul formei; organo-functionala, este afectata atat forma cat si simbolistica verbala.
Este o abatere de la pronuntia standard si consta in: omisiuni de sunete, silabe, cuvinte; inversiunea sunetelor in cuvant; substituirea, deformarea sau adaugarea de sunete dupa urmatoarele principii: sunt mai frecvent afectate sunetele care presupun o modulare mai fina a aparatului fono-articulator si avem consoana R si familia cuvintelor siflante si suieratoare (S, Ş, T. t); tind sa fie afectate sunetele care apar mai tarziu in dezvoltarea ontogenetica a copilariei; frecventa dislaliei depinde de specificul limbii materne, in limba romana 20% din copiii de varsta scolara au dislalie procentul creste la prescolari; in dislalia pura vocalele nu sunt afectate, cand dislalia se asociaza cu rinolalie sau disartrie apar afectari ale vocalelor;
Diagnosticul de dislalie trebuie stabilit dupa varsta de 3/4 ani, pana atunci dislalia este fiziologica fiind datorata nedezvoltarii aparatului fono-articulator si nedezvoltarii sistemelor cerebrale implicate in vorbire. Cand aceste limite dispar se constata si disparitia dislaliei. Exista si situatii cand o dislalie fiziologica se transforma in una patologica ea devenind o deprindere gresita. in cazul in care este vorba de un baiat si exista antecedente de tulburari de vorbire in familie (mai ales tata) atunci se recomanda terapie logopedica timpurie anterior varstei de 3/4 ani.
