Teoria firmei
Pe parcursul a peste doua secole de teorie economica, incepand cu The Wealth of Nations a lui Adam Smith pana in prezent, economistii nu au reusit sa raspunda complet si concis la intrebarea "Care este modelul optim/ideal de organizare a unei afaceri?". Evident, asociat acestei intrebari, se impune a formula intrebarea "Care este tipul de management ce conduce la performanta?"; altfel spus, care sunt principiile/regulile/procedurile ce trebuie sa fie aplicate de catre proprietari/manageri pentru a fi siguri ca "investitia" lor intr-o firma sau companie va fi una de succes?
in literatura economica intalnim un numar mare de abordari explicite sau implicite pe marginea subiectului invocat, dar nu s-a conturat inca un punct de vedere comun privind trasaturile ce definesc un tip ideal sau optim de firma; de fapt, data fiind diversitatea extrem de mare sub care regasim firma in economia reala - ca sectoare de localizare, ca obiect de activitate sau ca dimensiune - este extrem de dificil de a "acoperi" printr-un singur model abstract de firma o realitate atat de diversa. Iar daca aceasta realitate diversa nu poate fi simplificata intr-atat incat sa fie inclusa intr-un singur model teoretic, atunci, dupa cum afirma Lipsey, economistii ar avea nevoie de zeci de teorii diferite sau chiar de "... o teorie pentru fiecare tip de firma", situatie in care, poate, s-ar ajunge la un anume consens pe acest subiect.
Atunci cand firma/compania ajunge intr-un anumit impas, cand pozitia ei pe piata este amenintata, cand diversi parteneri devin creditori neplatiti, societatea si comunitatea percep ca acea firma urmeaza un trend descendent in afaceri; acest trend descendent poate continua pana cand firma ajunge la faliment, ceea ce inseamna consecinte negative pentru proprietari, salariati, banci si alte grupuri de interes (aceste grupuri vor fi numite in continuare stakeholders).
Amintim ca ceea ce numim firma insumeaza doua componente aflate intr-o interdependenta profunda:
- componenta umana, respectiv managerii si salariatii executanti;
- componenta materiala, respectiv intreaga infrastructura de care dispune ea.
Axul la care s-au raportat cercetatorii in teoria firmei nu a fost intotdeauna median intre cele doua componente; in plus, firma reala (cresterea si dezvoltarea ei, productia si pretul obtinut, finantarea, formele juridice de constituire, managementul aplicat etc.) va ramane dependenta de elemente exterioare ei:
- piata pe care activeaza;
- tipul de concurenta cu care se confrunta;
- ramura economica in care se localizeaza;
- sectorul economic;
- conjunctura economica (evolutia ciclica);
- economia nationala si politica publica.
