Examenul psihic ofera informatii care se refera la starea mintala a bolnavului in momentul examinarii. Constituie o parte insemnata a foii de observatie psihiatrice si o caracteristica a ei. Se efectueaza printr-o conversatie cu bolnavul, prin intrebari puse in cadrul unei discutii cu el in asa fefel incit acesta sa nu-si dea seama de scopul convorbirii pentru a nu modifica in mod voit simptomatologia si pentru a fi cat mai degajat.
Este importanta prima legatura cu bolnavul, castigarea increderii lui si creerea unei atmosfere placute, propice unei cunoasteri amanuntite si reale a bolnavului. Calitatea si importanta acestei legaturi a fost recunoscuta inca din antichitate. Astfel, SORANUS din EFES, care a trait in timpul lui Traian, spunea: Cu taranul sa vorbesti despre agricultura, cu marinarul despre mare.
Prin abordarea temelor familiare bolnavului posibilitateta investigatiei mintale este usurata, permitind o rapida apropiere a medicului de bolnav si deci o cistigare a acestuia, mai ales ca in unele cazuri emotia, autismul, ostilitatea, banuiala ingreuneaza in mare masura examinarea psihica. O atitudine de compatimire pe care o aratam depresivului ii permite acestuia destainuirea. O interesare in delirul paranoicului, un optimism concordant cu cel al maniacalului si o incurajare a psihastenicukui servesc intotdeauna unei bune aprofundari psihiatrice.
De-a lungul examinarii conduita psihiatrului trebuie sa fie concordanta cu necesitatea impusa de specificul bolnavului, fara insa sa depaseasca limita unei tinute demne si sigure. O prea mare familiaritate cu bolnavul sau, dimpotriva, traumatizarea lui printr-o atitudine distanta si rezervata, indeparteaza bolnavul si stinjeneste examinarea.
