Lipsa unui acord intre teoreticieni in ceea ce priveste teoretizarea personalitatii nu trimite cu necesitate la inutilitatea teoriilor ce incearca sa o explice. Spre exemplu, intr-o situatie similara, cea a inteligentei, cu toate ca psihologii nu au cazut de acord asupra unei definitii unice acest lucru nu i-a impiedicat sa utilizeze conceptul de inteligenta, sa elaboreze diverse modalitati de evaluare a acesteia, in virtutea carora au purces firesc la predictii comportamentale. Rationamentul poate fi extrapolat si in cazul personalitatii.
Fiecare teorie ofera o imagine tentanta asupra naturii umane concluziile lor fiind bazate de cele mai multe ori pe rezultatele a numerosi ani de cercetare si de munca intensa. Toti teoreticienii au ceva important, impresionant si provocator de spus despre abisurile fiintei umane. Faptul ca ei nu sunt intotdeauna de acord ne obliga sa luam in considerare trei factori pentru a putea astfel mai facil sa ne explicam aceste disensiuni: 1. complexitatea subiectului discutat; 2. contextele istorice si personale diferite in care fiecare din aceste teorii au fost formulate; 3. faptul ca psihologia este o disciplina relativ tanara, recent intrata in spatiul stiintificitatii. in plus trebuie semnalat faptul ca preocuparea privind investigarea personalitatii este mult mai recenta, primele formulari de o anumita pertinenta le regasim incepand abia cu anii “20. Or, in dezvoltarea unei stiinte 70 de ani reprezinta o perioada prea scurta pentru a permite cristalizari.
