Psihologia educatiei (conform Asociatiei Americane de Psihologie) „este disciplina care se ocupa de dezvoltarea, evaluarea si utilizarea: teoriilor invatarii si aplicarea acestora in cadrul sistemul de invatamant; materialului educativ, programelor, strategiilor si tehnicilor care intervin in activitatile si procesele educative intalnite pe parcursul intregii vietii; programelor de interventie si reeducare adresate unui anumit segment de populatie”.
Diferenta dintre psihologia educatiei si psihologia scolara rezida in faptul ca in timp ce psihologia scolara se refera mai ales la practica profesionala din mediul scolar, psihologia educatiei vizeaza in special sistemul de educatie si invatamant in totalitatea sa. Confuziile care apar in precizarea domeniului de studiu al psihologiei educatiei isi gasesc raspunsul chiar in perioada de aparitie a acestei ramuri a psihologiei, ca urmare a directiilor impuse de intemeietorii acesteia, Edward L. Thorndike si Charles Hubbard Judd. Thorndike, considerat si parintele psihologiei educatiei, in cartea sa „Educational Psychology” a definit pentru prima data psihologia educationala ca fiind stiinta care se ocupa de studierea teoriilor invatarii pe baza observatiilor cantitative si a situatiilor experimentale...
