Studiul dezvoltarii umane incearca sa raspunda la intrebarea de ce oamenii se schimba in timp si de ce ei raman aceiasi. Studiul dezvoltarii umane, in general si al dezvoltarii copilului, in particular surprinde particularitatile de varsta si individuale, felul cum apar si se manifesta diversele procese si insusiri psihice.
Dezvoltarea proceselor cognitive, afective, volitionale, a insusirilor personalitatii se realizeaza in cadrul unei relationari specifice in care putem surprinde, pe de o parte, particularitatile de varsta, iar pe de alta parte, particularitatile individuale. Psihologia copilului studiaza legile de dezvoltare a psihicului copilului, incercand sa stabileasca in ce masura acest proces este continuu sau in etape, in ce masura influenteaza ereditatea si in ce masura influenteaza socialul, ca mediu specific omului.
Mult timp s-a crezut ca dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar adolescenta, de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult mai mic. Notiunea de "stadiu de dezvoltare" apare mai tarziu si defineste totalitatea trasaturilor specifice unei anumite etape de viata comune pentru copiii de aceiasi varsta. Legat de aceasta abordare apare termenul de dezvoltare stadiala (stadialitate). In dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar daca aceste etape nu sunt identice ca limita de varsta in toate abordarile, diferentele sunt nesemnificative.
