Leadershipul sau conducerea - un fenomen indisociabil vietii sociale din toate timpurile - reprezinta o fateta aparte a relatiilor interumane, a activitatilor grupurilor, o functie si un mecanism ce regleaza manifestarile agentilor sociali intr-un context dat, cel mai adesea de ordin organizational si institutional.
Fenomenul ca atare a fost, este si va fi mereu studiat, chiar daca nu intotdeauna este inteles in profunzimea si potrivit determinatiilor sale intrinseci. Psihosociologia conducerii este un domeniu distinct al psihologiei sociale, iar leadershipul abordat intr-o perspectiva psihologica (psiho-individuala, psiho-sociala, psiho-organizationala), evidentiaza resorturi intime, ale comportamentelor si parghii exterioare ale actiunilor unor indivizi ce se detaseaza de masa membrilor unor micro sau macrogrupuri prin caracteristici distincte, performante, prin modul in care inrauresc actiunile celorlalti, orientandu-le spre atingerea unor scopuri de interes comun.
In ipostaza sa general umana conducerea a imbracat de-a lungul istoriei mai multe forme si acceptiuni recunoscute:
ca practica, distingandu-se prin dimensiunea sa empirica; conducatorul avea misiunea de a gasi raspunsuri concrete la probleme reale, in vederea satisfacerii unor nevoi sau cerinte presante; ca arta, ulterior vizand conformarea in raport cu anumite reguli definind cele mai bune modalitati de a atinge scopurile fixate; competenta, abilitatile, calitatile diferentiaza liderii de ceilalti indivizi, acestea reprezentand factori determinanti ai succeselor, sau in absenta lor, ai insucceselor in plan social;
