Este aproape paradoxal faptul ca in civilizatia care a intemeiat societatea occidentala, cea care poarta numele lui Carol cel Mare, "Pater Europae", locul eminent nu il ocupa carturarii din cele doua parti principale si continentale ale
vastului stat despartite de Rin "Francia orientalis", din care avea sa iasa Germania Ottonienilor, si "Francia occidentalis", care va fi Franta Capetienilor.
Ponderea inte-lectualilor franci la curtea regala si apoi imperiala pare a fi fost cu totul estompata de cea a strainilor, veniti din spatii de veche cultura romana, imprejurare evidenta de-a lungul domniilor succesive ale lui Pepin cel Scurt (741-768), devenit in 751, la Soissons, rege al fran-cilor - uns monarh de catre benedictinul Bonifaciu, evanghelizator si apostol al Germaniei (si care nu era altul decat anglo-saxonul Winfried de Wessex) -, Carol cel Mare (768-814), unificatorul posesiunilor france merovingiene si creator al unei monarhii care tinea de la Pirinei pana la Tisa, Ludovic cel Pios (814-840), cel care, dimpotriva, a pregatit divizarea mostenirii sale neobisnuit de intinse intre fiii Lothar, Carol cel Plesuv si Ludovic Germanicul.
