Exista numeroase definitii ale termenului de motivatie. Majoritatea acestor definitii au in comun sublinierea faptului ca motivatia este un ansamblu de forte ce incita elevul in a se angaja intr-un comportament dat. Este vorba de un concept care se raporteaza atat la factori interni (de personalitate sau intrinseci), cat si la factori externi (de mediu sau extrinseci) care fac elevul sa adopte o conduita particulara.
Asa cum demonstreaza cercetarea stiintifica, factorii motivationali interni sunt reprezentati de nevoile sau aspiratiile personale care “imping” elevul sa adopte un comportament precis (curiozitatea, nevoia de cunoastere, nevoia de auto-dezvoltare, placerea de a lucra ceva anume etc.) in timp factorii externi apar atunci cand persoana este constransa sa nu faca ceva sau este stimulata sa actioneze intr-o directie predeterminata (pentru recunoastere, acceptarea de catre ceilalti, recompensa simbolica sau materiala etc.).
Dincolo de aceste scurte delimitari conceptuale, din experienta predarii in scoala stim ca a fi motivat insemna a actiona, a tinde spre ceva, a face ceva. Un elev care nu simte nici un impuls sau nici nevoie de a actiona este caracterizat ca un elev nemotivat, in timp ce un elev care este activat sau energizat de a actiona spre un obiectiv, este considerat un elev motivat. La aceste nivel al analizei nu ne intereseaza prea mult daca este vorba de o motivatie intrinseca sau de o motivatie extrinseca, important pentru noi, ca dascali, este ca elevul sa manifeste interes pentru scoala si sa-si realizeze satisfacator (sau foarte bine) sarcinile scolare.
