Delimitare conceptuala: Metoda reprezinta "modalitatea de lucru", cu caracter polifunctional, care: este selectionata de profesor si pusa in aplicare impreuna cu elevii, in lectii si in activitatea extradidactica, in beneficiul elevilor; presupune in toate cazurile conlucrarea dintre profesori si elevi, in interesul identificarii adevarului; se utilizeaza diferentiat, in functie de interesele, trebuintele, nivelul elevilor si in scopul prioritar al formarii acestora din urma; il atesta pe profesor ca purtator al continuturilor de invatamint, ca animator si evaluator al procesului respectiv, certificind totodata obligatiile ce decurg pentru el din aceasta.
O alta precizare de mare interes se refera la functiile multiple ale metodei, la detalierea caracterului ei polifunctional (cf. I. Cerghit, 1980) adica: o functie cognitiva, prin aceea ca asigura elevului cunoasterea fie a adevarurilor gata constituite, fie a actiunii de descoperire a acestora; o functie normativa, adica de ghidare (normare) a actiunii de predare si invatare; o functie instrumentala (ea joaca rol de instrument de vehiculare, de sistematizare, de aplicare a continuturilor scolare); o functie formativa si educativa, in sensul ca in acelasi timp ea formeaza capacitati si determina atitudini.
Metodologia didactica se subordoneaza mai intii notiunii de mod de organizare a invatarii (G. Vaideanu, 1986), iar la un nivel mai cuprinzator, notiunii de tehnologie didactica. Modul de organizare a invatarii sintetizeaza "un grupaj de metode sau procedee care opereaza intr-o anumita situatie de invatare (ore duble sau succesive, mai multe clase reunite in aceeasi sala etc.) si in asociere cu o anumita modalitate de realizare a invatarii: invatare asistata de ordinator, invatare bazata pe caiete si manuale programate s.a." (Vaideanu, lucr. cit.; vezi de asemenea C. Cucos, 1995). Subordonarea continua prin inscriere a metodei intr-o categorie mai cuprinzatoare, respectiv in tehnologia didactica. Aceasta din urma desemneaza "ansamblul metodelor, mijloacelor si al modurilor de organizare a invatarii", toate in dependenta de "obiectivele pedagogice, de natura continuturilor si a situatiilor de invatare" (Vaideanu, lucr. cit.).
Clasificari dupa diferiti autori:
II.1. O prima sistematizare semnificativa era realizata de I. Gh. Stanciu, (cf. 1961) si se prezenta astfel:
(A) Metode de predare: expunerea sistematica; conversatia; lucrul cu manualul si alte carti; demonstratia didactica; excursiile si vizitele; observatiile, lucrarile de laborator, lucrarile practice; exercitiul.
(B) Metode de control si apreciere: observatia curenta a muncii si comportarii elevilor; verificarea orala; lucrarile scrise; aprecierea prin nota.
Autorul nu face vreo precizare in legatura cu alte criterii de grupare, afara de cel care reiese tacit din prezenta grupelor A si B (deci functia didactica urmarita). in schimb, el da explicatia amanuntita a diferentei dintre metoda si procedeu, aratind ca fiecare din metodele de predare "dispune de nenumarate procedee, care inlesnesc insusirea cunostintelor" (1961, p.147). Spre exemplu, in lectia de geografie metoda este demonstratia cu ajutorul hartii. Ca procedeu, i se poate aduce in sprijin citirea unor fragmente beletristice, care redau splendoarea locurilor studiate etc., intregind astfel imaginea si atitudinea pe care si-o formeaza elevul.
