Cu toate ca filosofii moralei au fost intotdeauna interesati de relevanta practica a teoriilor lor, etica aplicata apare in Statele Unite ale Americii abia in anii '60 ai secolului trecut, in contextul marilor schimbari axiologice provocate de miscarile pentru drepturile civile ale populatiei de culoare si de razboiul din Vietnam, de marile tulburari studentesti si de militantismul societatii civile pentru "eliberarea femeilor".
In acel context a inceput sa se discute despre o etica a drepturilor, despre o etica feminista (a "grijii", nu a datoriei) si una medicala, despre razboi, avort, inseminare artificiala, homosexualitate, drepturile animalelor, eutanasie etc. Studiile au fost treptat adunate in culegeri tematice si a inceput in acest fel sa se dezvolte un domeniu nou de cercetare filosofica - dar cu tendinte tot mai clare de separare profesionala - numit "etica aplicata".
Incepand cu anii '70, "bioetica" devine disciplina pilot a eticii aplicate si incepe sa se organizeze institutional, plecand de data aceasta de la nevoile practicii medicale si cercetarii stiintifice. Noua strategie de abordare lansata cu acest prilej era una "de jos in sus" (de la cerintele experientei medicale spre conceptualizarile si principiile morale), opusa strategiei mai vechi, "de sus in jos", a "deductivismului" (derivarea logica a cazurilor particulare din principii etice universale).
