In retelele de calculatoare, ca de altfel in orice dispozitiv care transmite informatie, aparitia erorilor este inevitabila. Desi unele medii de transmisie precum fibra optica sunt construite astfel incat aparitia erorilor sa fie minima, acest lucru nu este o regula. Conceptele de detectie si corectie a erorilor se bazeaza amandoua pe un concept simplu, anume acela de a adauga o redundanta in transmisie.



Singura diferenta este in cantitatea de redundanta, care este mai mica in cazul detectiei (unde putem doar sa spunem ca s-a produs o eroare si sa cerem retransmiterea datelor) si mai mare in cazul corectiei, unde utilizatorul poate sa deduca felul in care trebuiau sa arate datele transmise. Asupra mecanismelor de detectie si corectie vom reveni un pic mai tarziu in lucrare. Pentru inceput, vom da cateva definitii importante despre teoria informatiei, care ne vor ajuta sa intelegem mai bine anumite concepte utilizate in operatiile de detectie si corectie.

Teoria informatiei raspunde la doua intrebari fundamentale in telecomunicatii. Prima dintre ele se refera la cantitatea maxima de informatie ce poate fi transmisa printr-un canal de comunicatie. in anii 40, comunitatea stiintifica a crezut ca marind cantitatea de informatie transmisa printr-un canal, creste si probabilitatea eronarii ei. Shannon a surprins insa lumea stiintifica, aratand ca transmisia poate fi facuta corect, cu conditia ca rata de transmisie sa nu depaseasca o marime numita capacitatea canalului. Aceasta marime se poate calcula din caracteristicile zgomotului existent in canal.