Prin natura ei, educatia nu este doar o problema individuala, ci si una sociala. Caracterul societatii se imprima in fiecare membru al ei, determinandu-i actiunile si intregul comportament. Nicaieri influenta decisiva a societatii asupra indivizilor nu se afirma mai clar decat in stradania de a-i forma, asa cum ea insasi intelege sa o faca, prin intermediul educatiei. De aceea, educatia este expresia directa a constiintei vii a normelor si legilor scrise si nescrise ale societatii umane.
Educatia a cautat intotdeauna sa raspunda unei comenzi sociale; idealul educativ a fost intotdeauna subordonat idealului social. Daca ne referim la antichitatea greaca, fata de care nu putem ramane indiferenti din simplul motiv ca acolo gasim originile traditiei pedagogice europene, il vom lua ca prima sursa de informare pe Homer, Iliada si Odiseea constituind cele mai vechi documente, pe care le putem cerceta pentru a ne edifica asupra educatiei arhaice. Din acest motiv, se considera ca pedagogia antica incepe, de fapt, cu Homer1. El ar reprezenta punctul de plecare si, in acelasi timp, fundamentul intregii culturi a vechilor greci, educatorul lor prin excelenta.
