De-a lungul timpului, dreptul a avut mai multe semnificatii si anume: Drept natural; Drept obiectiv; Drept pozitiv; Drept subiectiv. Potrivit dreptului natural, dreptul este un ansamblu de raporturi juste intre oameni iar studiul si practica dreptului constau in arta echitabilulu si a binelui.
„Ius est ars boni et aequi” – Celsius
Dreptul pozitiv reprezinta ansamblul de reguli in vigoare intr-o ordine juridica data si este constituit din legi, indiferent de locul lor in ierarhia actelor normative, din cutume, uzante, decrete, hotarari, precum si dispozitii luate in baza unei legi. Dreptul pozitiv este cunoscut in terminologia latina cu termenul „De lege lata”.
Dreptul obiectiv are o sfera mult mai larga de cuprindere deoarece el se refera la toata creatia juridica a omenirii din cele mai indepartate timpuri pana in zilele noastre.
Proiectele legislative se numesc „lege ferenda”.
Dreptul subiectiv reprezinta o prerogativa de care se bucura orice subiect de drept de a beneficia, din partea statului si a organelor sale, atat la nivel formal cat si material de drepturile inscrise in actele legislative, incepand cu constitutia. Aceasta prerogativa determina posibilitatea subiectului de drept de a face, de a nu face si de a cere celorlalte subiecte respectarea atributelor sale, conferite de lege, in masura in care ceilalti incalca dreptul subiectiv, acestia pot fi trasi la raspundere de catre organele statului abilitate in acest sens.
Dreptul este in relatii de interdependenta cu alte sisteme normative, cum ar fi: Religia; Morala; Tehnica. Aceste relatii de interdependenta poarta denumirea de internormativitate. Dreptul se prezinta ca un sistem impartit in drept public si drept privat. Teoria acestei clasificari apartine lui Ulpian, care sustine ca dreptul public este dreptul care se refera la interesele statului iar dreptul privat vizeaza, in principal, interesele diferitelor persoane.
Pe langa calitatea sa de ramura de drept, dreptul constitutional se contureaza ca un factor structurant al intregului sistem de drept deoarece normele din toate celelalte ramuri ale dreptului trebuie sa se conformeze normelor din dreptul constitutional in mod special celor cuprinse in constitutie. Aceasta necesara conformitate dintre normele din celelalte ramuri ale dreptului si normele dreptului constitutional se cheama constitutionalitate.
