Ideea constructiei europene se pare ca a urmat un ritm impus de istorie; astfel, dupa aparitia la sfarsitul Evului Mediu a catorva precursori, sec. XVI se caracterizeaza prin saracie doctrinara, sec. XVII, dimpotriva, prin bogatie, sec. XVIII printr-o relativa tacere pe aceasta tema, sec. XIX prin reinvierea ideii, pentru ca sec. XX - cu incepere din 1914 - sa fie nu numai o perioada doctrinara, ci si o epoca a eforturilor concrete de unitate europeana.
a) La sfarsitul Evului Mediu primii teoreticieni au adus constructiei Europei o serie de idei ce subzista inca: unul dintre acestia a fost juristul Pierre Dubois3 - care pentru asigurarea pacii intre state - propunea un sistem institutionalizat de arbitraj international, diferendele urmand a fi rezolvate pe cale pasnica de catre un Consiliu de printi laici si ecleziasti. Daca ideea lui Dubois a ramas fara ecou, fiind probabil prea avansata pentru vremea sa, nu acelasi lucru se poate spune despre proiectul sugerat de un om de afaceri francez Antoine Marini, proiect care prevedea institutii precise4. Apropiat de ideile lui Dubois si fondat pe principiile neagresiunii si ajutorului mutual intre state, proiectul prevedea crearea unei confederatii Europene dotata cu organe comune (Ansamblul sau Adunarea - care urma sa opteze cu majoritate simpla, Curtea de Justitie) un buget federal, o forta armata comuna, o procedura arbitrala.
b) Daca la sfarsitul Evului Mediu au aparut primele doctrine europene moderne, sec. XVI surprinde prin tacerea sa. Se poate ca explicatia acestei taceri sa tina de ideea formulata in legatura cu Erasmus: "Acest
olandez a locuit la Bruxelles, Paris, a vizitat Italia si Germania; el este din timpul acelor mari oameni ai secolului XVI, care nu au vorbit despre Europa pentru ca ei nu doreau nimic de la aceasta" .
c) Secolul XVII - contrar celui precedent - aduce doctrinei europene oameni si idei noi. Emeric Cruce - contemporan cu Louis XIII (1610-1643) - aduce constructiei europene o idee novatoare in sensul ca proiectul sau are ca scop asigurarea pacii, nu ca scop in sine, ci pentru favorizarea economiei si schimburilor comerciale. Astfel, el propunea organizarea tarilor printr-un arbitraj incredintat unei Adunari permanente - cu sediul la Venetia - care sa reuneasca atat reprezentanti ai statelor crestine cat si ai altor state ale lumii (Turcia, de exemplu). Tot in secolul XVII, pentru prima data un american - William Penu - oferea Europei mijloacele pentru incetarea razboaielor care o fragmentau. El sugera^* in 1693, instituirea unei Diete grupand reprezentantii tarilor Europei (plus Turcia) care sa hotarasca cu majoritate si care. sa dispuna de o forta armata. Pacea astfel obtinuta permitea Europei sa¬si dezvolte economia si civilizatia .
d) Secolul XVIII se caracterizeaza printr-o relativa saracie in doctrine europene: cu toate acestea el a vazut nascandu-se cateva mari proiecte ale unor oameni care apartineau inca secolului XVII, sau care apartineau deja secolului XIX. Unul dintre proiecte a apartinut abatelui de Saint-Pierre, a fost publicat in anul 1712 si s-a numit "Proiectul pacii eterne". El a sperat sa creeze impracticabila sa pace eterna printr-un guvern confederativ comun natiunilor europene. Aceasta idee, himerica, imperfecta prin; chiar natura sa, este, totusi cea mai buna conceptie nascocita din sec XV incoace . Organizarea pacii era fondata pe un plan in cinci puncte: alianta eterna intre suverani, respectarea de catre state a deciziilor unui senat european, contributia statelor la cheltuielile aliantei, interventia colectiva contra statelor care nu respecta pactul, revizuirea pactului cu majoritate, in afara celor cinci puncte fundamentale pentru care unanimitatea era necesara.
e) Secolul XIX prin profundele schimbari aduse de Revolutia franceza si Imperiu, a fost perioada dominata de doua mari nume: Saint-Simion si Proudhon. Saint-Simion - in "Reorganizarea societatii europene sau Necesitatea si mijloacele de a uni popoarele Europei intr-un singur corp politic, pastrandu-i fiecaruia independenta nationala" (1814) - aprecia ca reorganizarea Europei rezida in unirea dintre Franta si Anglia caci "Anglia si Franta unite sunt mai puternice decat restul Europei" . In Europa exista legaturi politice si sociale, continua autorul. Deci trebuie prin mijloace corespunzatoare, sa fie asigurata solidaritatea ambelor tipuri de relatii. Oricarei reuniuni de oameni' saii de popoare ii sunt necesare institutii comune si o organizare unitara, in caz contrar, totul se decide prin forta. Orice organizatie politica, ca si orice organizare sociala, au principii fundamentale, care le formeaza esenta si fara de care nu pot nici sa reziste, nici sa-si produca efectele asteptate.
