1) Institutia de autor – privita ca totalitatea normelor care reglementeaza drepturile nascute din creatia intelectuala.
2) Drept subiectiv de autor – totalitatea drepturilor pe care le are creatorul unei opere literar-artistice ca urmare a realizarii operei.
In Romania, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare si artistice a fost Legea presei – 13 aprilie 1862, lege care a fost adoptata in timpul domniei lui Cuza Voda si recunostea creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate in tot timpul vietii lor, de dreptul de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor. Era prevazut ca reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului se sanctioneaza printr-o dubla sanctiune si anume : confiscarea exemplarului astfel obtinut cat si plata unei amenzi echivalenta cu pretul a 1.000 de exemplare din editia originala.
Dreptul de a transmite exploatarea operei prin mostenire se facea pe o perioada determinata si anume 10 ani de la moartea autorului („de cuius”). Sub rezerva reciprocitatii, legea recunostea acest drept strainilor, cu precizarea ca ei nu putea beneficia in Romania de drepturi care le erau recunoscute in tara lor de origine.
La 28 iunie 1923 intra in vigoare o lege speciala consacrata dreptului de autor si anume : „Legea proprietatii literare si artistice”. Aceasta lege se caracterizeaza prin doua trasaturi esentiale si anume :
- protectia dreptului de autor era asigurata independent de indeplinirea vreunei formalitati;
- recunostea dreptul de autor si strainilor in aceleasi conditii ca si pentru romani – „principiul tratamentului national”.
Legea a consacrat si o serie de drepturi morale, precizand ca in cazul mortii autorului, mostenitorii sai, vor pastra dreptul moral de a impiedica denaturarea operei respective. Aceasta lege a statuat ca acest drept se transmite pe cale succesorala doar pe o perioada de 30 de ani din momentul mortii autorului.
Din momentul in care opera inceta de a mai constitui un drept exclusiv intrand in patrimoniul public, dreptul de control care forma esenta dreptului moral al autorului revenea Academiei Romaniei devenind un drept perpetuu. Tot in aceasta lege se recunostea dreptul autorului de a interzice prin testament publicarea operelor publicate in timpul vietii dar numai pentru o perioada de 30 de ani.
