Economia, ca stiinta, s- a conturat relativ tarziu, fiind o creatie a ultimelor secole. Idei si reflectii despre viata economica, despre mersul acesteia intalnim in scrieri din cele mai vechi timpuri. Era firesc sa fie asa, deoarece activitatea economica este cea mai importanta dintre activitatile umane. Drept urmare, oamenii au incercat dintotdeauna sa inteleaga ce se intampla in economie, sa- si explice mersul fenomenelor si proceselor economice, sa- si intemeieze actiunile lor pe cunoastere, sa elimine imprevizibilul etc.
De la inceput acestei idei si reflectii erau incorporate in filozofie, incet, incet are loc un proces de autonomizare a acestora. Astfel, filosoful grec Xenofon consacra economiei o lucrare de sine statatoare, intitulata „Economie”. Platon, in lucrarea sa „Republica” se ocupa pe larg de problemele economiei, iar Aristotel in lucrarile sale „Politica” si „Etica Nicomahica” face analize economice pertinente, incercand sa dea o explicatie logica unor fenomene si procese economice. El se ocupa de moneda, de pret, analizeaza pentru prima data capitalul, ca factor de productie etc. Desigur, toate aceste idei s- au conturat pe baza unei economii mai putin inchegate, in care economia naturala, casnica era dominanta.
Ulterior, in Evul Mediu (sec. IX- XIII), gandirea economica era intim legata de morala crestina. Se vehicula cu notiuni cum ar fi „pret just”, „profit just”, „salariu just” etc. Cert este ca odata cu Renasterea, cu constituirea natiunilor si statelor nationale se dezvolta viata economica, are loc expansiunea economiei de schimb si, totodata, cresc preocuparile teoretice privind economia si evolutia acesteia. Apare curentul mercantilist (sec. XV- XVI), a carui idee centrala o reprezinta abordarea problemelor economice din punctul de vedere al imbogatirii comerciantilor si statului. Mercantilistii vedeau izvorul bogatiei in schimb, aurul si argintul fiind considerate sursele cele mai importante ale bogatiei. Astfel, apar primele teorii despre bani si rolul acestora.
Un pas inainte este facut de scoala de gandire fiziocrata care, opus mercantilistilor, sustine ca nu aurul si argintul, care sporesc prin comert, reprezinta bogatia, ci productia de bunuri. Fiziocratii reduc aceasta productie la agricultura, considerata singura productie capabila sa creeze un „produs net”. Gandirea fiziocrata trebuie inteleasa in contextul epocii care acorda atentie deosebita proprietatii private si primatului agriculturii. De remarcat ca fiziocratii, prin reprezentantul de seama al acestora Fr. Quesnay, au viziunea de ansamblu a circuitului economic si a fluxurilor dintre ramurile economiei nationale. „Tabloul economic” al lui Quesnay este primul model cantitativ al circuitului macroeconomic.
