Conceptul de personalitate este poate cel mai raspandit, mai atragator, mai persuasiv si mai difuz din intreg spectrul terminologic al psihologiei. Originile termenului insesi par sa satisfaca si ele aceasta cerinta: de la “persona” (latina clasica) a evoluat si a devenit pentru limba romana - personalitate, pentru engleza - personality, pentru franceza - personnalite, pentru germana - personlichkeit.
De la aparenta (efect extern) la esenta (structuri, cristalizari, valoare, integralitate si integritate, dar si diversitate, polimorfie dinamica, stabila, inefabil), personalitatea inseamna organizare dinamica, amestec de mental, fizic si afectiv, structura cu determinari actionale si valorice, adaptare si creatie, stratificare ierarhica - supraeu, constient, subconstient (cine sunt, ce fac)- preconstient (amintiri) si inconstient (refulari, inaccesibili).
Structura clasica a personalitatii cuprinde: caracter, temperament, aptitudini, individualitate: -caracter - maniera obisnuita si constanta de a reactiona, proprie fiecarui individ (H. Wallon); -temperament - ansamblu de particularitati fiziologice sI morfologice care diferentiaza pe indivizi intre ei si actioneaza asupra caracterului lor (Maze si Rennes); -individualitate - caracterul de unicitate si independenta bio-psihologica a fiecarei fiinte; - personalitate - (H. Pieron)- unitatea integrativa a unui om, cu ansamblul caracteristicilor sale diferentiale, permanente - inteligenta, caracter, temperament, constitutie) si modalitatile proprii de comportament.
Integralismul functional al acestor relatii se regaseste in iNVatAREA COMPLEXa de formare a Eului autonom, constient si liber fixat succesiv pe diverse niveluri de experienta - senzorial, activ, afectiv, intelectual, social, intuitiv.
Educatia si evolutia personalitatii
label
Cursuri
calendar_month
2010-05-13, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
Grigore
