Este posibila cognitia fara emotie? Poate ca una dintre cele mai importante consecinte ale separarii carteziene intre substanta intinsa si cea cugetatoare a fost si separarea proceselor cognitive de emotii si pasiuni. Ideea unei ratiuni pure, a unor procese cognitive totalmente separate de influentele afectiunilor trupesti, care nu interfereaza in nici un fel cu procesele ce se desfasoara in modurile substantei intinse, idee fundamentala in metafizica lui Descartes, avea sa fie imbratisata de multi ganditori rationalisti ai epocii moderne si nu numai. Treptat, si la nivelul simtului comun s-a incetatenit ideea ca functionarea ratiunii nu ar avea nimic de-a face cu emotiile sau cu afectiunile, de o natura sau alta, ale trupului.
Antonio R. Damasio, celebru neurolog si cercetator in domeniul stiintelor cognitive marturisea: "m-am maturizat acceptand ideea ca mecanismele ratiunii s-ar afla intr-o parte separata a mintii, acolo unde emotiile nu aveau ce cauta, iar cand m-am gandit la creierul care se afla in spatele acestei minti mi-am imaginat sisteme neurale separate pentru ratiune si pentru emotii. Aceasta era o viziune larg impartasita cu privire la relatia dintre ratiune si emotie, in termeni neurali si mentali". Aceasta separare stricta, aceasta dihotomie ratiune-emotie sau minte-creier, chiar daca a fost una dintre cele mai fecunde asumptii ale filosofiei carteziene, ar avea, in opinia lui Damasio, un temei extrem de precar.
