Existenta omului este o permanenta adaptare si integrare in mediul fizic si social. Interactiunile dintre oameni presupun disponibilitatea fiecarui individ de a intelege si interpreta perspectiva, punctul de vedere al celuilalt, starea sufleteasca si chiar mentala a celuilalt. Asa cum, pentru adaptarea la mediu in general omul poseda inteligenta si creativitate, pentru adaptarea la mediul social el poseda, in plus, capacitatea empatica.
Este acesta un argument pentru a acorda empatiei mai mult spatiu intr-un curs de psihologie sociala alaturi de care mai prezentam urmatoarele ratiuni:
a)putine domenii de activitate si profesii nu solicita empatia dezvoltata la nivel de abilitate daca nu competenta;
b)profesionistii in domeniul psihologiei si asistentei sociale, domeniu in care se pregatesc studentii nostri trebuie sa posede in repertoarul de abilitati si competente empatia dezvoltata la nivel supramediu;
c)toate procesele de grup: de comunicare, motivationale, afectiv-apreciative, de influenta, de conducere si exercitare a puterii se bazeaza intr-o masura destul de mare pe abilitati si competente ce presupun in manifestarea lor empatie emotionala, motivationala sau predictiva;
d)relatiile intre empatie si alte abilitati, capacitati si procese psihice ce se manifesta in domeniul psihosocial au fost mai putin puse in evidenta in manualele de psihologie sociala;
e)la noi exista putine preocupari de dezvoltare structurata si antrenare a capacitatii empatice in sistemul competentelor sociale. Aceste ratiuni ne-au orientat spre abordarea empatiei ca o capacitate cu largi si profunde implicatii in viata sociala, ca o competenta sociala.
Termenul de empatie are o lunga istorie si multe definitii ce dau atentie aspectelor emotionale si perspectivelor sociale in intelegerea actiunilor si starilor sufletesti ale altora, aceasta capacitate fiind pusa in legatura cu inteligenta sociala a individului (Snow R.S.; Corno L; Jackson D, 1996, p 279).
Fenomenul empatiei a fost abordat teoretic si experimental din mai multe perspective: estetice, filozofice, psihologice, sociologice si in ultimele decenii din perspectiva interdisciplinara a psihoesteticii experimentale, a psihologiei clinice, a psihologiei sociale si chiar a psihologiei pedagogice. intr-o enciclopedie a psihologiei sociale Manstead A si M. Miles (1995) apreciau ca empatia a primit in ultimele doua decenii o atentie deosebita din partea psihologilor sociali probabil datorita legaturilor puternice dintre empatie, comportamentul prosocial si competenta sociala.
O privire retrospectiva ne arata ca preocuparea de intelegere a acestui fenomen psihic o intalnim la filozoful german Th. Lipps, care la inceputul acestui secol utilizeaza termenul de Einfühlung in acceptia: “a se simti pe sine in ceva” cu referire in special la procesul imitatiei motorii, concept pe care il aplica in domeniul esteticii si in intelegerea persoanelor (G. Allport, 1981, p. 529). Traducerea termenului ca empatie a fost propusa de Titchener (cf. S. Marcus, 1971, p. 9). Cu trecerea anilor sensul original al conceptului de empatie a devenit iremediabil confuz, sublinia G. Allport, s-a modificat reflectand rezultatele oferite de cercetarile in problema, apreciem noi.
