Folosim secolele ca pe niste puncte de reper comode ca sa asezam in istorie evenimentele si oamenii, dar faptele nu se regleaza dupa sistemul zecimal si nici dupa diviziunile noastre temporale. Virsta de aur a teologiei si a filozofiei zise „scolastice" care intr-adevar au inflorit atunci in scoli coincide mai degraba cu perioada care se intinde de pe la 1228, inceput al activitatii didactice a lui Albert cel Mare la Koln, si pina in jurul lui 1350, data a mortii lui William Ockham. Imaginea unui „Ev Mediu", de durata de altfel nedeterminata, plin cu o „scolastica" ai carei reprezentanti repetau in esenta aceleasi lucruri timp de secole e o stafie istorica de care trebuie sa ne ferim.
E adevarat ca de la teologia Parintilor la teologia scolastica se trece printr-o progresie continua, dar inflorirea celei din urma, cu toata speculatia filozofica pe care o presupune, o include sau de care e insotita, nu a durat mai mult de o suta de ani, de-a lungul carora a trezit mereu suspiciuni, iar la capatul carora fortele adverse care-i pregateau caderea erau deja foarte aproape de victorie. Invers, o alta eroare de perspectiva ar putea sa se produca in chiar interiorul acestei perioade, facindu-ne sa-i subestimam peste masura a doua parte in favoarea primeia.
La sfirsitul secolului al XlII-lea si inceputul celui de-al XlV-lea, asistam la aparitia unor sinteze doctrinale de stil inalt precum cele ale lui Duns Scottus si William Ockham, sau a unor opere precum cea a lui Meister Eckhart, a caror calitate filozofica se impune de la inceput lecturii lor. Esential in privinta oamenilor acestei generatii este ca au gindit inevitabil in functie de cei ai generatiei precedente, acceptindu-le unele pozitii si cri-ticindu-li-le pe altele; dar gindirea lor depinde mai putin de cea a predecesorilor decit s-ar parea la prima vedere. intr-adevar, nu trebuie sa uitam niciodata ca si ei pornesc, la rindul lor, de la Aristotel, Proclos, Avicenna si Averroes, ca sa reia cu alte forte opera de asimilare sau de critica a acestora de catre o gindire crestina. in aceasta operatiune ii intilneau, inevitabil, pe inaintasi, dar faptul ca i-au acceptat nu insemna intotdeauna ca i-au urmat, si adesea singura modalitate pe care au avut-o ca sa se faca prezenti a fost criticarea lor.
