Folosim secolele ca pe niste puncte de reper comode ca sa asezam in istorie evenimentele si oamenii, dar faptele nu se regleaza dupa sistemul ze­cimal si nici dupa diviziunile noastre temporale. Virsta de aur a teologiei si a filozofiei zise „scolastice" care intr-adevar au inflorit atunci in scoli coin­cide mai degraba cu perioada care se intinde de pe la 1228, inceput al acti­vitatii didactice a lui Albert cel Mare la Koln, si pina in jurul lui 1350, data a mortii lui William Ockham. Imaginea unui „Ev Mediu", de durata de altfel nedeterminata, plin cu o „scolastica" ai carei reprezentanti repetau in esenta aceleasi lucruri timp de secole e o stafie istorica de care trebuie sa ne ferim.



E adevarat ca de la teologia Parintilor la teologia scolastica se trece printr-o progresie continua, dar inflorirea celei din urma, cu toata speculatia filozofica pe care o presupune, o include sau de care e insotita, nu a durat mai mult de o suta de ani, de-a lungul carora a trezit mereu suspiciuni, iar la capatul carora fortele adverse care-i pregateau caderea erau deja foarte aproape de victorie. Invers, o alta eroare de perspectiva ar putea sa se produca in chiar interiorul acestei perioade, facindu-ne sa-i subestimam peste masura a doua parte in favoarea primeia.

La sfirsitul secolului al XlII-lea si inceputul celui de-al XlV-lea, asistam la aparitia unor sinteze doctrinale de stil inalt precum cele ale lui Duns Scottus si William Ockham, sau a unor opere precum cea a lui Meister Eckhart, a caror calitate filozofica se impune de la inceput lecturii lor. Esential in privinta oamenilor acestei generatii este ca au gindit inevitabil in functie de cei ai generatiei precedente, acceptindu-le unele pozitii si cri-ticindu-li-le pe altele; dar gindirea lor depinde mai putin de cea a predeceso­rilor decit s-ar parea la prima vedere. intr-adevar, nu trebuie sa uitam nicio­data ca si ei pornesc, la rindul lor, de la Aristotel, Proclos, Avicenna si Averroes, ca sa reia cu alte forte opera de asimilare sau de critica a acestora de catre o gindire crestina. in aceasta operatiune ii intilneau, inevitabil, pe inaintasi, dar faptul ca i-au acceptat nu insemna intotdeauna ca i-au urmat, si adesea singura modalitate pe care au avut-o ca sa se faca prezenti a fost criticarea lor.