Avantul filozofic si topologic din secolul al XIH-lea a urmat raspindirii in Occidentul latin a filozofiilor arabe si evreiesti si, aproape simultan, a operelor stiintifice, metafizice si etice ale lui Aristotel. Activitatea traducatorilor a precedat-o, asadar, si a conditionat-o pe cea a filozofilor si teologilor. inca de la mijlocul veacului al Xll-lea, francezul Raymond din Sauvetat, arhiepiscop de Toledo pe la 1126-1151, a pus sa se traduca sau a incurajat traducerea in latineste a unor lucrari ale lui Aristotel, Alfarabi, Avicenna, Gazali si Gebi-rol.
Dintre primii traducatori, doua nume ies in evidenta: Dominicus Gundis-salinus, traducator si autor de tratate originale, numit adesea Gondisalvi, si Ibn Daud (Avendeath, Avendauth). il mai intilnim si pe un anume Ioan din Spania (Iohannes Hispanus), despre care nu stim daca este sau nu acelasi cu Ioan din Toledo si Ioan din Sevilla, si nici daca aceste nume diferite nu se refereau pur si simplu la Avendeath (Ibn Daud). Munca traducatorilor avea loc in conditii grele. Cind era vorba de scrieri ale lui Aristotel, traducerile arabe pe care le aveau la indemina fusesera facute, la rindul lor, dupa traducerea siriaca a textului grecesc; ca sa le traduca in latineste, trebuia gasit adesea un evreu sau un arab care sa le traduca cuvint cu cuvint in limba vulgara si apoi sa le retraduca, in cele din urma, cuvint cu cuvint in latineste. Traducerile din Aristotel incepute mai tirziu in Italia, oricit de greoaie pe alocuri, nu puteau sa nu fie mai usor de folosit.
Aceste prime traduceri au avut totusi rolul lor. Astfel, Gerardus din Cre-mona (t 1187) a tradus din araba Analiticele secunde, cu Comentariul lui Themistius, De naturali auditu (Fizica), De caelo et mundo, De generatione et corruptione si Meteorologicele (cartile I—II). Tot lui i se datoreaza — si vom vedea ce importanta hotaritoare a avut acest fapt — traducerea latineasca a lui Liber de Causis, compilatie neoplatoniana de extrase din Elementatio theologica de Proclos, dar care a fost luata multa vreme drept o opera a lui Aristotel. in Evul Mediu, aceasta lucrare este citata adesea cu titlul de Liber Aristotelis de expositione bonitatis purae, sau, mai scurt, Liber bonitatis pu-rae. in alt loc, il intilnim pe englezul Alfred din Sareshel (Alfredus Anglicus), traducator toledan al unor lucrari stiintifice atribuite eronat lui Aristotel, si pe compatriotul lui, Daniel din Morley. Dar traducerile toledane cu cea mai profunda influenta nemijlocita au fost cele facute dupa operele originale ale filozofilor arabi si evrei.
