DIALECTICIENI SI TEOLOGI
Oricat de modest ramasese nivelul studiilor si oricat de nesigura soarta civilizatiei dupa inflorirea carolingiana, practicarea trivium-ului si quadri-viM/n-ului ajunsese totusi traditionala; in unele tari, ea se impunea chiar ca o necesitate. In Italia, de pilda, laicii incepeau sa se initieze in aceste studii, care le dadeau dreptul sa ocupe slujbe publice sau sa se consacre, mai tirziu, profesarii dreptului.
Chiar in interiorul Bisericii, se gaseau deja unii clerici pe care aptitudinile intelectuale ii predispuneau la sofistica si care facusera o asemenea pasiune pentru dialectica si retorica, incat puneau cu usurinta teologia pe planul doi. Petrus Damiani se plingea ca scrisorile moralizatoare pe care le trimitea interesau mult mai putin prin continut decit prin stil, elocinta, subtilitate dialectica si pentru a se afla daca adevarurile sustinute in ele sint demonstrate prin silogisme ipotetice sau categorice. Pretentia afisata de unii de a supune chiar dogma si revelatia cerintelor deductiei silogistice avea sa-i duca in mod infailibil la concluziile cele mai radicale si, in acelasi timp, sa trezeasca reactia cea mai violenta din partea teologilor.
