Fundamentarea alocarii eficiente a capitalurilor in proiecte de investitii (capital budgeting, in engleza) porneste de la asumarea, apriori, a unui set de ipoteze privind a) mediul cert, determinist, b) piata financiara perfecta sau cel putin eficienta, c) independenta dintre decizia de investitii si decizia de finantare etc. Teoretic si practic, cel mai bine fundamentat si robust criteriu de selectie a proiectelor de investitii eficiente este cel al valorii actuale nete = VAN, respectiv, plusul de valoare pe care proiectele noi de investitii „promit“ ca il aduc la valoarea existenta a intreprinderii.
Selectia celor mai performante proiecte de investitii se va face deci in raport cu maximizarea valorii actuale nete.
Plusul de rentabilitate pe care il aduc proiectele de investitii cu VAN maxima in raport cu rata normala de rentabilitate va contribui la maximizarea valorii intreprinderii, a averii investitorilor si deci la realizarea obiectivului major de finante. Complementar VAN, proiectele de investitii cele mai eficiente au si rentabilitati interne (RIR) mai mari decat rentabilitatea medie a pietei monetare, aleasa ca referinta.
Conceptul de investitie este complex si definit din diferite unghiuri de vedere: tehnic, contabil, financiar, managerial. Din toate acestea putem conchide ca investitia reprezinta o alocare durabila de capitaluri in achizitia de active fizice (reale) si/sau financiare, care sa permita desfasurarea unor activitati cu rentabilitate superioara ratei de rentabilitate normala (medie) pentru clasa de risc a respectivei afaceri.
Tipologia investitiilor este de mare diversitate. Avem deci investitii tehnice, comerciale, financiare, social-umane etc. Din perspectiva analizei financiare se privilegiaza clasificarea acestora in raport cu riscul implicit pe care il presupun investitiile noi comparativ cu portofoliul de investitii adoptate anterior de intreprindere. Investitiile de inlocuire a activelor firmei nu aduc un risc suplimentar, cele de modernizare au un risc redus, in timp ce investitiile de dezvoltare si cele strategice sunt insotite de riscuri mai mari. in raport cu riscul se structureaza si sursele de finantare cele mai recomandate: imprumutate pentru riscuri mai mici si proprii (autofinantarea si majorari de capital social) pentru riscuri mai mari.
