Analiza economica nu a acordat decat o importanta marginala dimensiunii spatiale datorita dificultatilor metodologice. Cateva modele mai vechi au fost insa imbogatite pentru a integra dimensiunea spatiala. Cum s-a realizat aceasta si pe ce considerente?
Dintotdeauna, stiinta economica a cautat sa se articuleze cat mai coerent in ansamblul celorlalte stiinte sociale : psihologia, sociologia sau istoria. Astfel au inceput sa fie luate in calcul dimensiuni noi ale fenomenelor economice cum ar fi credintele oamenilor, institutiile (nu doar economice) sau chiar timpul, cu o dubla motivatie:
in primul rand, a crescut numarul factorilor extraeconomici ce au influenta asupra sferei economice si care trebuie luati in calcul, cel putin cu titlu de parametri exogeni, desi s-ar putea ajunge la o simplificare prea mare.
in al doilea rand, metoda economica de explicare a fenomenelor ar putea fi imprumutata si altor stiinte sociale, astfel incat sa se realizeze un cadru analitic unificat. Dar astfel s-ar ajunge la un adevarat "imperialism exercitat de stiinta economica" ( J F Thisse, B Walliser, 1998 ).
Stiinta sociala cea mai apropiata se pare ca a fost geografia umana, care a condus la luarea in considerare a dimensiunii spatiale a fenomenelor economice. Spatiul prezinta caracteristici eterogene si atipice, fiind mai usor de perceput dar din ce in ce mai greu de valorificat.
Daca in trecut spatiul reprezenta o resursa la indemana, cresterea populatiei si diversificarea activitatilor l-au transformat intr-o resursa rara, spre deosebire de timp care "castiga teren" mai ales prin marirea vitezelor cu care se desfasoara procesele ca urmare a progreselor inregistrate in domeniul serviciilor de telecomunicatii.
Spatiul este un substrat incontestabil si structurat al oricarei activitati economice, find necesara introducerea lui in calcul.
