Existenta partidelor - institutii politice care intra in competitie pentru cucerirea puterii este una dintre caracteristicile fundamentale ale democratiei pluraliste. Socialmente, scria George Burdeau, partidul este unul dintre agentii cei mai activi ai coeziunii sociale; moralmente – unul dintre ultimele refugii ale idealului; din punct de vedere politic, partidul este motorul vietii publice.
Etimologic, cuvantul deriva din latinescul pars, partis sau, conform opiniei unor autori (Daniel-Louis Seiler), dintr-o acceptiune disparuta a verbului partir care, in franceza veche, insemna a imparti, a diviza. Partid va insemna mai intai un grup armat, mai exact o trupa militara neregulata, actionand la marginea grosului fortelor armate sau rupt de ele, deci un fel de corp liber. Cu timpul, cuvantul ajunge sa desemneze o factiune armata iar apoi una politica. Aceasta etimologie explica acea conotatie peiorativa conferita mult timp, atat cuvantului, cat si realitatilor acoperite de el.
Formele moderne ale partidelor politice apar in Marea Britanie, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Cea mai mare parte a specialistilor leaga fenomenul partisan de edificarea unui sistem democratic, raliindu-se astfel conceptiei sociologului german Max Weber, potrivit careia partidele sunt copiii democratiei si ai votului universal. Maurice Duverger foloseste criteriul raporturilor dintre organizatiile protopartinice, Parlament si vot. Daca intr-o perioada a sufragiului limitat partidele se nasc in Parlament, avand o proiectie externa limitata, pe masura extinderii dreptului de vot apar partidele extraparlamentare. in conditiile consolidarii sistemului parlamentar si a sistemului de partide, se ivesc si partidele antiparlamentare (catolice, socialiste, fasciste si comuniste, in anii’20)2.
Experienta particulara a unor tari ca Franta, unde sistemul de partide apare mai tarziu, precum si cea contemporana a antrenat concluzia potrivit careia nu intotdeauna partidele apar concomitent cu extensia dreptului de vot.
