Dupa stadiul sau de dezvoltare, mediul financiar pune la dispozitia intreprinderilor o gama de mijloace de finantare mai mult sau mai putin substantiala. Foarte diversificata in tarile cu sisteme financiare dezvoltate, aceasta gama ramane limitata la tehnicile financiare de baza in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare. Dar oricare ar fi contextul, intreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finantare.
Autofinantarea constituie baza oricarei dezvoltari a intreprinderilor.
Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursa esentiala de finantare a intreprinderilor. Dar amploarea si modalitatile acestor aporturi variaza dupa cum intreprinderea dispune sau nu de acces direct la pietele de capital. In sfarsit, recurgerea la indatorare ar trebui, in principiu, sa aduca completari resurselor intreprinderii. in fapt, aceasta are un rol fundamental in finantarea lor, chiar daca rata dobanzii reale atinge niveluri foarte ridicate.
Aspectele finantarii prezinta importanta cruciala pentru supravietuirea si dezvoltarea intreprinderii. In primul rand, intreprinderea trebuie sa dispuna de lichiditati pentru a face fata angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta in viitorul apropiat, asigurandu-si astfel echilibrul financiar pe termen scurt.
in al doilea rand se pune, din partea intreprinderii, problema lansarii in investitii de orice natura (tehnologice, sociale, comerciale) care sa faca sa se dezvolte posibilitatile sale. in acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu si lung care conditioneaza cresterea rezultatelor in viitor si mentinerea echilibrului financiar.
Deci mijoacele de finantare trebuie sa fie adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. in acest sens intreprinderea poate fi confruntata cu doua tipuri de dificultati. Pe de o parte, ea ar putea fi in situatia sa trebuiasca sa ramburseze resurse inainte chiar de a fi ajuns sa recupereze avansurile efectuate, mai ales cind efectueaza investitii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de alta parte, intreprinderea poate fi in situatia de a folosi, pentru operatiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.
Costul mijloacelor de finantare a activelor este in raport cu rezultatele asteptate din operatiunile in care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijandu-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obtinute. Procedand asa intreprinderea nu mai efectueaza investitii. Dar este posibil ca tocmai realizarea de investitii sa asigure remunerarea capitalurilor in viitor.
Conditiile care insotesc aporturile de capital de care intreprinderea beneficiaza o plaseaza intr-o situatie de dependenta fata de furnizorii de fonduri.
