Interpretarea normelor juridice civile consta intr-o operatie rationala si logica de lamurire si intelegere a continutului si sensului normelor in scopul justei aplicari a acestora la situatiile de fapt.

Necesitate
O norma juridica (o lege civila), oricat de perfecta ar fi, nu poate cuprinde toate cazurile la care sa se aplice, dat fiind varietatea si complexitatea faptelor ce pot cadea sub incidenta dispozitiilor sale.



Interpretarea este necesara uneori pentru a lamuri eventualele contradictii aparente ce se pot ivi intre diferite acte normative sau chiar intre dispozitiile aceluiasi act nomativ.

Clasificarea interpretarii:

1. In functie de forta juridica a interpretarii:

• Interpretare oficiala - este cea facuta de organul de stat conferit cu o asemenea competenta (Parlament, Guvern, Organe Judecatoresti). Ea este la randul ei de doua feluri:

- interpretarea legala (autentica) - facuta de organul legiuitor, sau de organul care a emis legea;
- interpretarea judecatoreasca - facuta de organele judecatoresti cu prilejul judecarii unor cazuri concrete (sentinte, decizii), cu putere obligatorie numai intre partile litigiului respectiv

• Interpretarea neoficiala (doctrina) - este facuta de persoane care nu actioneaza in calitate de organ de stat. Serveste la luminarea judecatorilor si la perfectionarea legislatiei, fara a avea caracter obligativ.

2. Dupa criteriul rezultatului (raportul dintre continutul literar si cel real):
Interpretare literala -cand se ajunge la concluzia ca formularea coincide cu sensul real al normei;
Interpretarea extensiva (in spiritul legii) - cand interpretul ajunge la concluzia ca prin continut, norma civila acopera mai mult decat se intelege din text;
Interpretarea restrictiva (in spiritul legii) - cand continutul normei este mai restrans decat lasa sa se inteleaga formularea ei.