Introducere in Relatii Internationale

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Marian COJOC
Istoria diplomatiei (stiinta sau arta negocierilor) – trateaza evolutia raporturilor dintre state (vezi Martin Wight, Politica de putere); istoria relatiilor internationale - studiaza aparitia si dezvoltarea marilor probleme internationale; o lucrare importanta in acest sens este cea a lui Jaques Droz, Histoire diplomatique de la 1648 a 19191, Paris, 1972.

Istoria relatiilor internationale nu se limiteaza la o expunere cronologica a evenimentelor importante din istoria omenirii ci analizeaza cauzele psihologice ale confruntarilor, punand in lumina interesele multiple si interactiunile ascunse; este adevarat ca instrumentul principal de „infaptuire” a relatiilor internationale este diplomatia (ansamblul de mijloace si activitati specifice pe care un stat le pune in slujba politicii sale externe) dar nu exclude si conflictul armat.

Europa este cea care a inventat conceptele de: natiune-stat, suveranitate, securitate, subsidiaritate, echilibru al puterii, etc. ce au dominat relatiile internationale; exemplu - conceptul de echilibru al puterilor a reflectat convingerile tuturor ganditorilor politici importanti ai Iluminismului; in conceptia lor, universul functiona potrivit unor principii rationale care se echilibrau intre ele; scopul separarii puterilor in stat era evitarea despotismului si nu realizarea unei guvernari armonioase, fiecare „ramura” a guvernarii in urmarirea propriilor interese ar stavili excesele, servind prin aceasta binelui comun; aceste idei au fost puse in practica si in relatiile internationale astfel incat s-a crezut ca urmarindu-si propriile obiective, fiecare stat isi aduce contributia la progres, in mod ipotetic (ideal), fiecare garantand pentru bunastarea tuturor.



Conceptul de putere

Raymond Aron, Paix et guerre entre les nations – „in sensul cel mai general, puterea reprezinta capacitatea de a face, de a produce sau de a distruge”; puterea (unui stat) e conditionata de dezvoltare, intemeindu-se pe determinanti clasici: suprafata, numar de locuitori, forta armata; o data cu „revolutia industriala”, raportul international al fortelor, ierarhia puterilor a fost determinata de indicatorii economici, puterea fiind un proces cantitativ (masurabil printr-o crestere pe o anumita perioada de timp a unui agent macroeconomic), dar si calitativ; Raymond Aron defineste „marea putere” ca fiind acel „stat capabil in anumite imprejurari sa modifice vointa indivizilor, grupurilor sau statelor”, stapanind toate gradele de influences politics si de power politics.

in opinia lui Arnold Wolfers – influence politics – au la baza persuasiunea prin argumente relationale, prin apelul la sentimente, minciuna, siretenie, prin replicare si prin amenintare, ceea ce nu implica in mod necesar si intrebuintarea fortei; ori power politics presupune folosirea efectiva a fortei, mergand pana la razboi care astfel devine „forta necesara pentru afirmarea dreptului prin singura metoda de care dispune un stat si care este, in consecinta, eterna si morala” (idee sugerata de Hegel).

Martin Wight (in Politica de putere) clasifica actorii internationali principali in: puteri majore, mondiale, dominante, puteri maritime, continentale sau regionale.