Facilitarea procesului dezvoltarii personale precum si cea a evolutiei conceptului de sine ne provoaca sa meditam asupra modului in care psihoterapia si invatarea se pot intersecta. Afirmatia mea necesita trei specificari esentiale. Prima specificare se refera la teoria invatarii prin experienta elaborata de D. A. Kolb (1984). Este vorba despre o invatare – dezvoltare. D. A. Kolb (Op.cit.) considera invatarea drept un proces holistic de adaptare la lume, ceea ce presupune functionarea integrata a intregului organism, adica cel care invata simte (are emotii si senzatii), percepe ( adica reflecteaza, observa) gândeste(conceptualizeaza, formuleaza reguli) si actioneaza(experimenteaza moduri noi de actiune).
In aceasta teorie, invatarea si dezvoltarea constituie un proces unic. invatarea – dezvoltare duce la dobândirea de abilitati adaptative. Ele sunt de patru feluri, corespunzatoare momentelor unui ciclu de invatare experientiala (asa cum apare la Kurt Lewin, observabil in grupurile T):
- abilitati ale experientei concrete (EC) care ii permit persoanei, "sa se implice pe deplin, deschis, fara ocolisuri si evitari in experiente noi" (Op. cit., p. 40)
- abilitati ale observarii reflexive (OR) care ii permit celui care invata "sa-si priveasca experientele din mai multe perspective, sa reflecteze asupra lor din mai multe perspective"( Ibidem)
- abilitati ale conceptualizarii abstracte (CA) care ii permit celui care invata sa creeze concepte cu ajutorul carora sa integreze observatiile, reflectiile in teorii care sa sune logic (Ibidem)
- abilitati ale experimentarii active, care fac posibil ca persoana sa foloseasca teoriile elaborate pentru a lua decizii si a rezolva probleme
