De-a lungul primului mileniu crestin, contactele dintre civilizatia bizantina si cea occidentala au fost sporadice, majoritatea acestora limitandu-se la palierul oficial al relatiilor diplomatice si bisericesti. Chiar si in aceste conditii, emisarii, misionarii, negustorii sau razboinicii proveniti din spatiul crestinatatii latine, care au intrat in contact cu realitatile lumii bizantine, au fost impresionati de bogatia materiala si spirituala a capitalei imperiale si s-au declarat coplesiti de maretia curtii basileilor. Pana si personalitatile cu un acut spirit critic, precum episcopul Liutprand de Cremona, trimis de Otto I pentru a negocia o alianta matrimoniala cu stapanii de pe Bosfor, nu a putut sa-si camufleze fascinatia pentru Bizant in ciuda delatiunilor menite sa-i justifice esecul.
Dupa anul 1000, Cruciadele au dat prilejul celor doua lumi sa se cunoasca nemijlocit, prilej cu care au descoperit, dincolo de unele analogii de civilizatie, diferente profunde la nivelul modului de viata, a organizarii sociale si in ceea ce priveste mentalul colectiv. Treptat, catolicii au ajuns sa-i deprecieze pe ortodocsi, atribuindu-le insusiri precum nestatornicia, avaritia excesiva si chiar lasitatea. Astfel s-a ajuns la evenimentul tragic din 1204 cand, dand curs unor solicitari izvorate din framantarile politice existente la curtea bizantina, cavalerii occidentali au cucerit cetatea de pe Bosfor, supunand-o unui jaf cumplit. Cu acest prilej, cronicarii celei de-a patra cruciade, Robert de Clari si Geoffrey de Villehardouin au infatisat bogatiile orasului, insa nu si-au ascuns ostilitatea fata de populatia cucerita. Acest eveniment a dus la adancirea ostilitatii reciproce si in cele din urma a anticipat prabusirea Imperiului in 1453, intr-o atmosfera de quasi-nepasare din partea crestinatatii latine.
