Oamenii de scoala transilvaneni din cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator, precum Petru Span si Ioan Slavici, au considerat ca prin educatie fiinta umana trebuie sa asimileze valorile specifice natiunii careia ii apartin. Totodata, prin educatie natiunile isi dezvolta insusirile specifice. Fiind adecvata poporului, deci avand un caracter national, educatia, aprecia Ioan Slavici intr-o serie de scrieri aparute in 1909: Educatia rationala, Educatia fizica, Educatia morala, nu se poate realiza cu valori de imprumut. Tocmai de aceea, sarcina scolii este de a realiza o educatie nationala.
Numai realizand o astfel de educatie, ea va contribui la intarirea unitatii culturale a poporului si, prin aceasta, la unitatea lui politica. Prin educatie, arata si Petru Span in lucrarile sale "Idei pregatitoare in pedagogie" (1902) si "Lectii de pedagogie" (1908), trebuie sa se asigure cunoasterea valorilor nationale din literatura, arta, obiceiuri, traditii, pe baza unei astfel de cunoasteri urmand sa se formeze caracterul eminamente national si constiinta nationala a tinerei generatii. intemeierea educatiei primite in scoala pe specificul celei dobandite in "vatra parinteasca" este o conditie fundamentala a realizarii unei educatii nationale. O pozitie asemanatoare, dar mult mai ferm exprimata si mai combativa, intalnim la Onisifor Ghibu, in conceptia caruia scoala ar trebui sa fie o "pepiniera de cultura nationala".
