In mod firesc, primul pas in perspectiva unui dialog presupune nevoia justificarii si, implicit, un proces de delimitare. De ce un proiect care sa aiba ca obiect relatia dintre presa si literatura ca spatiu de complementaritate si de interferenta? De la bun inceput ne confruntam nu cu putine prejudecati, nu cu putine respingeri dintr-o directie sau alta.
Plasat undeva intr-o zona a "intalnirilor", cu frontiere frecvent incalcate, campul problematic pe care vi-l propunem ar apartine fie celor care isi asuma studierea istoriei presei, pe de-o parte, fie celor care cerceteaza istoria literaturii, pe de alta parte. Prins intre aceste doua perspective el risca, paradoxal, sa ramana un teritoriu al nimanui.
Tine de evidenta faptul ca, de-a lungul timpului, in "lungul drum" al presei de la inceputuri pana astazi, traseul acestui mod de comunicare a fost marcat de prezenta scriitorilor. De la Swift si Defoe la Dickens, de la Twain la Hemingway, de la Beaumarchais la Balzac sau Zola, un Cehov sau un Dostoievski, pentru a da doar cateva exemple din literatura lumii, sau, pentru a completa aceasta lista cu siguranta subiectiv-arbitrara, Hasdeu, Eminescu, Caragiale, Slavici, Delavrancea, Camil Petrescu, Arghezi, Bogza, Eliade etc., ca momente de referinta din literatura romana, iata o enumerare, de altfel palida, care poate sustine afirmatia de mai sus.
