Istorie veche a Romaniei

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu opris
Patrunderea romanilor in Peninsula Balcanica, initiata spre sfarsitul secolului III a.Chr. (primul razboi illiric, 229-228; ceva mai tarziu, cele doua razboaie cu Macedonia, unde domnea Filip V: 215-205, 200-197; al treilea razboi macedonean, cu regele Perseu: intre 171-168) si cucerirea treptata a peninsulei in cursul secolelor II-I a.Chr., transforma Dunarea in granita nemijlocita intre republica romana si neamurile barbare de la nord de fluviu.

In cursul celui de-al doilea razboi macedonean, dardanii au fost aliatii romanilor; de aceea, mai tarziu, regele Perseu instiga pe bastarni sa atace tinutul dardanilor, care poarta un greu razboi cu acesti navalitori. Dupa transformarea Macedoniei in provincie romana (anul 148 a.Chr.), din aliati, dardanii devin adversari ai Romei; ei erau nemultumiti inca dupa batalia de la Pydna si dezmembrarea Macedoniei, deoarece romanii au refuzat sa le satisfaca pretentia de a anexa Peonia.



Astfel, Roma se afla in fata unor noi adversari, iar provincia Macedonia devine tinta unor atacuri repetate - pentru a preveni pericolul roman iminent, dar si in vederea obtinerii unor prazi bogate. La aceste actiuni participa si populatiile transdanubiene; de altfel, inca din 109-106, o invazie a dacilor si scordiscilor este respinsa de Minicius Rufus, guvernatorul Macedoniei. Din anul 97 a.Chr. dateaza, se pare, prima actiune antiromana a dardanilor. Sub guvernarea lui Appius Claudius Pulcher, romanii incep cucerirea sistematica a Dardaniei, actiune continuata de succesorul sau C. Scribonius Curio (75-73 a.Chr.). Urmarind pe navalitorii transdanubieni, Curio ajunge pana la Dunare, probabil in fata Banatului actual, dar nu indrazneste sa treaca fluviul, din cauza codrilor intunecosi (Curio Dacia tenus venit, sed tenebras saltuum expavit; Florus, Bellum Thracium I 39,6); pentru actiunile sale, el primeste triumful, desi dardanii nu sunt definitiv supusi. Cativa ani dupa aceea (72-71 a.Chr.) a avut loc demonstratia militara a lui Terentius Varro Lucullus, proconsulul Macedoniei, apoi incercarea sfarsita rusinos a lui C. Antonius Hybrida de a ocupa teritoriul dobrogean (61 a.Chr.).

Ne aflam in vremea cand se afirma, cu forta si stralucire, neamul geto-dac sub conducerea regelui Burebista. Unificand triburile geto-dace, el realizeaza o mare forta militara (dupa Strabo: „putea sa trimita la lupta pana la doua sute de mii de oameni”) si initiaza o serie de actiuni in vest (unde infrange pe Boii din semintia celtilor) si spre est (pustiind Olbia, pe la anul 55 a.Chr., si aducand sub ascultare cetatile din Pontul stang, de la Histria pana la Apollonia). Astfel, cum se exprima un document epigrafic contemporan, Burebista devine „cel dintai si cel mai mare rege din Thracia, stapanitor al tinuturilor de dincoace si de dincolo de Dunare”. Dar fulgeratoarea crestere a puterii geto-dacilor era sortita destramarii, petrecuta indata ce acel ce fusese sufletul acestei mari politici dispare de pe scena istoriei.