Teoria sistemelor a fost prima data aplicata in stiinta si inginerie. Aplicarea teoriei sistemelor in economie a avut loc la sfarsitul anilor 1950 si a fost una din contributiile scolii cantitative. Abordarea sistemica nu este o multime de linii de ghidare sau principii de conducere, ci o modalitate de gandire asupra intreprinderii. Pentru a intelege mai bine cum ne ajuta abordarea sistemica sa intelegem mai bine intreprinderea trebuie prima data sa definim sistemul.



Un sistem poate fi definit ca si un ansamblu de elemente in interactiune intre ele insele, dar egale ca dezvoltare in mediu si coordonate in functie de o finalitate.

Intreprinderea privita ca un sistem este alcatuita din (1) variabile in interactiune, (2) dintr-un proces de transformare si (3) dintr-un conducator.
La nivelul variabilelor in interactiune exista patru categorii de variabile:
- variabile de intrare – acestea sunt date provenite din exteriorul sistemului necesare si suficiente pentru ca acesta sa poata functiona;
- variabile de iesire – sunt rezultate produse de functionarea sistemului pentru exterior
- variabile esentiale – sunt iesiri care constituie criterii de apreciere a obiectivelor fixate. Ele reprezinta ratiunea de functionare a intreprinderii
- variabile de actiune – ele corespund unor intrari pe care se poate lucra.
Procesul de transformare contine capacitatile manageriale si tehnologice ale intreprinderii care sunt puse in functiune pentru a transforma intrarile in iesiri.
Conducatorul
- stabileste obiectivele ce trebuie realizate (variabilele de iesire),
- determina ce intrari (variabile de intrare si de actiune) sunt necesare pentru a obtine rezultatele,
- fixeaza actiunile ce trebuie intreprinse pentru ca intrarile sa poata fi transformate in iesirile programate,
- asigura feedback-ul luand masurile de corectie necesare atunci cand iesirile nu corespund obiectivelor fixate initial.