Contrar cu ceea ce pretind unii specialisti, managementul organizatiilor publice nu este identic cu managementul organizatiilor private. Exista un ansamblu de principii, de norme si de asteptari care disting organizatiile publice de cele private. A dori sa reduci managementul organizatiilor publice la o simpla transpunere a regulilor managementului organizatiilor private inseamna sa neglijezi misiunile fundamentale si specifice ale organizatiilor publice1. Legitimitatea sectorului public presupune abordarea a doua mari teme:
1.cea care vizeaza distinctia public/privat si;
2.cea care vizeaza functionarea si impactul sectorului public.
A. Legitimitatea sectorului public
Aceasta problema abordata din diferite puncte de vedere ale politologilor, economistilor, juristilor, evidentiaza fundamentele constructiei sferei publice, pe de o parte, si rolul statului in societate, pe de alta parte. Aspectul legitimitatii este frecvent abordat de catre „evaluatori“, fiind legat de teoria sistemelor sociale, legitimitatea autoritatii si a deciziilor in sistemul administratiei publice2.
(1) Existenta sectorului public
Teoriile economice au contribuit la dezvoltarea conceptelor si fundamentelor structurilor publice; Adam Smith3 atribuia mai multe sarcini conducatorului. Acestea sunt frecvent puse in discutie: apararea, justitia, lucrarile publice, educatia, ceea ce ne conduce sa gandim ca liberalismul lui Smith este temperat. in lucrarea „intreprinderile publice de astazi“, Voisin4 sustine ca teoria economica „standard“ justifica recurgerea la intreprinderile publice datorita esecurilor de piata si datorita posibilitatii pe care ele o ofera, de a creste prosperitatea coletivitatii. Concluziile interventionistilor (de inspiratie mai mult sau mai putin keynesiana) retin logica instrumentala a interventiei publice si o pun in serviciul politicii economice.
Multi economisti isi pun intrebarea: pentru ce anumite bunuri nu pot fi produse de sectorul privat? in special conceptiile economice neoclasice raspund la aceasta intrebare prin evidentierea anumitor caracteristici ale acestor bunuri: ele nu sunt adaptabile datorita caracterului lor indivizibil sau pentru ca nu pot fi consumate in intregime, tehnologiile lor corespund randamentelor nedescrescatoare.
Prin conventie, economia este impartita in sector privat si sector public. Unii autori considera ca sectorul public „furnizeaza serviciile (si in unele cazuri si bunurile) a caror extindere si varietate sunt determinate nu prin exprimarea directa a dorintelor consumatorilor, ci prin decizia organismelor guvernamentale, adica, intr-o democratie, prin reprezentantii cetatenilor“ (Hicks, 1958, p.1.).
Aceasta definitie nu cuprinde intreaga extindere a activitatii sectorului public, dar contine elementele-cheie, in sensul ca sectorul public reprezinta mai degraba rezultatul deciziei publice, politice decat al proceselor de piata. Guvernele sunt bazate pe comanda – ele pot forta oamenii sa respecte aceasta, in timp ce pietele sunt voluntare.
