Raporturile dintre literatura si mit sunt de o deosebita complexitate.Relatia mit – literatura, plasata in orizont ontologic,deschide cai de intelegere a modalitatilor prin care omenirea „ fiinteaza” si „se manifesta” , nu in planul realitatii fizice( biologice), ci in acela al „existentei” spirituale, plan definitoriu pentru statutul antic al omului
„ Mitul este de esenta religioasa, reprezentind legatura cu sacrul, este metaforic, dar legat de o realitate concreta – istorica pe care o exprima, este un eveniment al culturii cultice, dind sens unei viziuni cosmice si existentiale, este o sursa de valori, dar nu e doar o imagine, o fictiune, ci o revelatie primordiala, un raspuns la intrebarile esentiale ale omului, un model exemplar al trairilor, al comportamentului uman. inainte de a fi privit, reprezentat sau istorisit, mitul este trait.”
Mitul infatiseaza modele pentru comportarea omeneasca si prin insasi aceasta, ofera existentei semnificatie si valoare. Functia de model a mitului este mult atenuata in societatea moderna, ea fiind valabila, in primul rind, in societatile arhaice si primitive. Miturile au trei aspecte de baza: istoria, transformarea si, desigur, universul.
Actualizarea mitului prin ritual este o lege a mentalitatii mitice. Nu se poate indeplini un ritual daca nu i se cunoaste originea, adica mitul care povesteste cum ritualul a fost indeplinit pentru prima oara. Ritualul e, deci, o forma de traire a mitului. Traind mitul, omul iese din timpul profan, istoric si patrunde in timpul sacru, primordial .Orice noua reactualizare ritualica a unui mit inseamna o revenire la origini si o confundare cu natura. Mitul este inzestrat cu putere sacra si aceasta putere se transmite particularitatilor la ritual, care revin periodic nu doar la originea lucrurilor, ci si la o noua putere de a le stapini.
