Obligatiile in dreptul roman

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Mata Constantin
Obligatia este raportul juridic constand in posibilitatea unei persoane (creditor) sa pretinda unei alte persoane (debitor), sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, aceasta prestatie putand fi adusa la indeplinire chiar si prin forta de constrangere a statului.

Notiunea juridica de obligatie s-a conturat tarziu in dreptul roman ca urmare a perceptiei romane asupra conceptului juridic de patrimoniu. Prin patrimoniu se intelegea initial doar totalitatea drepturilor reale si bunurile asupra carora se exercita aceste drepturi, excluzandu-se astfel conceptul de obligatie.



Din acest motiv, legatura dintre un creditor si un debitor era inteleasa in sens strict material, asemanatoare cu cea dintre un proprietar si bunul sau. Termenul de “obligatie” arata aceasta perspective, intrucat vine de la expresia “obligatio”, adica a inlantui un lucru de un alt lucru. Datorita acestui sens dat obligatiei, in cazul neexecutarii de catre debitor, acesta era executat silit asupra perisoanei sale. Prin procedura de executare silita numita manus injunctio, debitorul era capturat de creditorul sau si inchis intr-o inchisoare privata o perioada de timp (45-60 zile). Daca in aceasta perioada debitorul nu-si executa obligatia sau o alta persoana (garant) nu exercita prestatia in locul debitorului, creditorul era in masura sa-l ucida sau sa-l vanda ca sclav.

Din epoca clasica a dreptului roman aceasta perspectiva primitiva asupra regimului obligational s-a abstractizat, in sensul ca legatura dintre creditor si debitor nu mai este privita in sens material ci in sens juridic. Iulius Paulus spune expres ca obligatia nu consta in a da un lucru, ci in a obliga o alta persoana sa dea, sa faca sau sa retransmita ceva (dare, facere, prestare). In consecinta, debitorul care nu-si executa obligatia, sau care si-o executa cu intarziere sau in mod necoresponzator, nu mai era executat silit in persoana sa, ci erau executate bunurile sale.