Scopul prezentului studiu este de a gasi raspuns la intrebarea: Cand poate stabili intreprinderea raporturi financiare cu banca, astfel incat sa fie respectate regulile de finantare, adica la nevoi permanente sa fie alocate surse permanente, iar la nevoi temporare - surse temporare, respectandu-se limitele de indatorare?
Echilibrul financiar, din multitudinea de semnificatii pe care o are, desemneaza egalitatea dintre sursele financiare si mijloacele economice necesare desfasurarii activitatii de comercializare si investitii, pe termen lung si scurt. Echilibrul financiar se fundamenteaza pe trei reguli principale:
a). Regula echilibrului financiar minim – presupune ca resursele utilizate pentru finantarea activelor sa ramana la dispozitia companiei pe o perioada care trebuie sa corespunda minim, aceleia de imobilizare.
b). Regula indatorarii maxime – presupune existenta a doua limite: suma datoriilor la termen nu trebuie sa depaseasca suma capitalurilor proprii; suma datoriilor pe termen mediu si lung nu trebuie sa depaseasca autofinantarea medie aferenta unei perioade de 3 ani. Aceste limite fac ca indatorarea sa aiba loc in anumite conditii, bancile nu vor putea accepta depasirea acestor limite de indatorare pentru a nu creste nejustificat riscul de insolvabilitate al clientilor bancii.
c). Regula finantarii maxime are la baza principiul potrivit caruia pentru orice operatie de investitie, angajata de intreprindere, recurgerea la indatorare nu trebuie sa depaseasca un procent din valoarea investitiei prevazute, in practica acest procent poate fi cuprins intre 50 si 75% din valoarea investitiei fara TVA, care corespunde unui procent de 85,5% din suma incluzand TVA.
Echilibrul financiar este apreciat cu ajutorul indicatorilor:
- fondul de rulment;
- nevoia de fond de rulment;
- trezoreria neta.
