Unul din atributele conducerii in conditiile revolutiei tehnico-stiitifice este de a coordona activitatea de cercetare tehnico-stiintifica si de a promova in practica social-economica cele mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii moderne. in acest context, in cadrul activitatii de cercetare stiintifica s-a autonomizat previzionarea macroeconomica, fapt care a condus la crearea stiintei previziunii.
Aparitia stiintei previziunii a fost conditionata de doua categorii de factori: este vorba, pe de o parte , de cerintele practicii sociale, stiinta previziunii fiind reflectarea acesteia pe plan teoretic, un act de cunoastere a realitatii economice si de influentare a acesteia in sensul dorit, iar pe de alta parte, de miscarea interioara, proprie stiintei, care impinge gandirea si cunoasterea umana spre domenii noi de investigare, acumulandu-se treptat o serie de observatii si concluzii pertinente, legitimate ca autonome, constituindu-se ca un sistem de cunostiinte cu obiect de cercetare de sine statator.
Prin urmare, previziunea, sub diversele sale forme si modalitati de realizare, este un produs al gindirii si experientei umane. Ea reprezinta o expresie a rationalitatii, o forma de manifestare a capacitatii societatii de a preantampina cu metode stiintifice problemele economico-sociale cu care se confrunta.
in sens general, previziunea inseamna a anticipa aparitia si evolutia unor evenimente si procese pe baza datelor din trecut si prezent, precum si a studierii legilor obiective intr-un context temporal si spatial dat.
Ca orice stiinta, previziunea este un ansamblu sistematic de cunostinte si notiuni, care are ca obiect de studiu legitatile ce determina necesitatea lucrarilor previzionale, principiile de realizare a acestora potrivit conditiilor generale si particulare in care se infaptuiesc, metodele de previziune care pot fi folosite. Pentru previzionarea fenomenelor si proceselor economice se poate vorbi de o stiinta a previziunii numai in masura in care se intemeieaza pe realitatile obiective, pe cunoasterea si luarea in considerare a legitatilor generale ale progresului economico-social, adica in masura in care se obiectivizeaza.
