PSIHOLOGIA INVATARII
- BAZA TEORETICO-METODOLOGICA A PSIHOLOGIEI EDUCATIEI -
3.1. Argument
3.2. Modalitati de definire a invatarii
3.3. Teorii si perspective de abordare a invatarii
3.1. Argument
Invatarea, activitate cu un inalt grad de complexitate, intalnita la toate organismele vii, s-a bucurat de un deosebit interes din partea multor specialisti, nu numai (dar in special) din partea psihologilor. Transformarile individului ca raspuns la provocarile mediului, au suscitat, din cele mai vechi timpuri, interese atat pur epistemice, cat si pragmatice (dorinta implicita sau explicita, de a controla conditiile si mecanismele dezvoltarii).
Progresul in cunoasterea tipurilor de transformari prin care se produce evolutia fiintei vii in mediu, la toate nivelurile (de la cel bazal, al reflexului conditionat la complexele procese cognitive ale omului) a contribuit la precizarea semificatiei notiunii de invatare. De la acceptiunea ei de proces biologic la cea de proces psihologic, notiunea de invatare continua sa fie abordata in contextul analizei adaptarii individului la mediu. Explicabil, deoarece capacitati precum aceea de a manifesta, intr-o situatie noua, un comportament care nu mai a fost manifestat anterior, de a stoca noile raspunsuri si de a le reactualiza cu scop, voluntar, cresc imens forta de adaptare a individului.
