Psihologia persoanelor cu nevoi/cerinte speciale sau Handicapatologia, cuprinde problematica persoanelor indreptatite sa primeasca din partea statului asistenta recuperatorie si protectie speciala, cunoscuta sub sintagma „persoana in dificultate” (sau psihologia suferintei umane), sau din ce in ce mai utilizata denumire de „persoana handicapata”, exprimand o suferinta bio-psiho-sociala. Termenul de HANDICAP trebuie pastrat in acceptiunea sa curenta de dezavantaj, de diferenta defavorizanta, de consecinta temporara sau de durata, aparuta ca urmare a deficientelor.
Exista o serie de cercetari de reconsiderare a suportului teoretico-metodologic al practicilor de recuperare si readaptare, prin reevaluarea statutului existential al persoanelor handicapate, mai ales ca urmare a aplicarii „Programului mondial de actiune privind persoanele handicapate” (adaptat de Organizatia Natiunilor Unite in 1982).
Se remarca totusi o serie de confuzii conceptuale si practici empirice in ceea ce priveste delimitarea starii de handicap, care necesita o riguroasa definire, mai ales datorita faptului ca a devenit si o problematica juridica si de drept administrativ. Prin persoana handicapata, trebuie sa se inteleaga, „orice persoana aflata in incapacitatea de a-si asigura, prin ea insasi, toate sau o parte din nevoile vietii individuale sau sociale normale, datorita unei deficiente sau incapacitati mintale” (Declaratia O.N.U. cu privire la persoanele handicapate - 1975), definitie din care sunt omisi factorii de mediu.
Phillip Wood, (1980) – pentru depasirea interpretarii unilaterale a starii de handicap – in sensul ca aceasta s-ar datora exclusiv individului – propune interpretarea handicapului ca dezavantaj dintr-un lant cauzal, delimitand patru elemente distincte:
1.maladia sau traumatismul initial, existente inca de la nastere sau dobandite;
2.deficienta (vizuala, auditiva, mintala etc.);
3.capacitatea (de comunicare, de locomotie etc.);
Atat deficientele cat si incapacitatile pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive.
4.handicapul – dezavantajul social, rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati si care limiteaza sau impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de mediu.
In contextul legislatiei noastre (Legea 53/1992), sunt considerate ca fiind handicapate acele persoane care, „datorita unor deficiente senzoriale, fizice sau mentale, nu se pot integra, total sau partial, temporar sau permanent, prin propriile lor posibilitati in viata sociala si profesionala, necesitand masuri de protectie speciala”.
