Fiecare stiinta cerceteaza o clasa sau categorie de fenomene care formeaza obiectul ei specific. Din studierea acestor fenomene desprinde legi sau regularitati, asupra lor propune clasificari, modele descriptive si conceptuale, ipoteze explicative, precum si metode de investigatie precise in masura sa duca la stapanirea treptata a faptelor. Acesta este si cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. in prima aproximatie stiinta este cunoasterea adunata in sistem.
Constatand dificultatea pe care o incearca psihologul, croindu-si drum in labirintul complicat al conduitei umane, alaturi de cercetatorul psiholog se afla in acelasi labirint oamenii de fiecare zi, care incearca sa inteleaga propria conduita, efectueaza experiente si observatii spontane, neintentionate, dar cu valoare informativa. Psihologul profesionist supune afirmatiile si ipotezele sale probei experimentale si analizei stiintifice, luand in considerare experienta cotidiana ca instanta de verificare si ca sursa de exemple cu valoare de ilustrare. Insesi problemele psihologiei au aparut ca o decantare treptata din datele simtului comun.
De fapt, ca preocupare practica, in sensul cunoasterii de sine si de altul, psihologia a aparut odata cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. in chip firesc, oamenii nu au asteptat constituirea unei stiinte psihologice pentru a-si pune intrebari cu privire la viata sufleteasca, la modul de comportare al semenilor, la insusirile lor personale. Din raspunsurile date la asemenea intrebari s-a nascut o psihologie empirica, fixata si transmisa mai intai pe cale orala, in care se condenseaza opinii si observatii ocazionate de viata cotidiana. in limba, in folclor se intalnesc locutiuni, proverbe, zicale etc., care consemneaza notatii psihologice validate de o indelungata experienta.
