Semiologia reprezinta studiul simptomelor si a tulburarilor psihice; Diferentiere semne - simptome:
semnele sunt obiective si reprezinta ceea ce vedem la pacienti; simptomele sunt subiective si reprezinta ceea ce declara pacientii ca simt.
In clinica, simptomele sunt de trei categorii: simptome fizice, obiective sau materiale, in general masurabile, adesea bine localizate si delimitate din punct de vedere topografic; simptome functionale sau subiective, exprimate numai verbal sau prin comportament de catre bolnavi, lipsite de un substrat organic;
simptome generale, mai mult sau mai putin masurabile, difuze, inconstante incerte, gresit sau deloc localizate.
Simptomul psihiatric este expresia tulburarii psihopatologice a proceselor psihice.
Simptomele in clinica psihiatrica sunt caracterizate prin patru trasaturi particulare :
1-sunt simptome functionale in comparatie cu simptomele fizice. Aceste simptome de natura functionala se exprima in relatia verbala cu bolnavul si prin observatia aspectului si a comportamentului acestuia;
2-fac referita la starea de normalitate, -se infatiseaza ca diferente intre ceea ce se observa la subiectul normal si ceea ce se observa la bolnav
3-sunt „simptomue fara semne", inteles in sensul de „lucru lipsit de continut, dar care exista prin atribuirea unui comportament la care se face referinta". Se poate spune chiar, intr-o anumita privinta, ca „psihiatria este o semiologie fara semne" (G. Lanteri-Laura);
4-in psihiatria clinica, simptomul este mai fluctuant si mai schimbator in comparatie cu alte domenii ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la „organ", ca in medicina interna sau in chirurgie, ci depinde mai mult de „ritmurile omului" (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relatiei anatomo-clinice, ci se integreaza in temporalitatea diadei observator/observat, precum si in dinamica procesului patologic.
