label Cursuri autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Domnul X
Toate activitatile umane au si o dimensiune morala a carei profunzime este reflectata de constiinta si conditia umana. Aproape toate bolile provoaca durere si suferinta, dar si intrebari morale de genul “De ce eu?”. Intelegand suferinta altora, dar nu si a noastra, ne straduim a intelege de fapt, care este sensul real al vietii in sine.

Desi, in general, bolile psihice nu provoaca durere, ele provoaca suferinta, afectand in mod dramatic intregul organism. Creierul, mintea, spiritul si vointa, care de fapt constituie partea centrala a fiintei umane, toate acestea, in ansamblul lor sunt deteriorate. “Pierderea” acestora, alaturi de “pierderea” eului propriu este cel mai inspaimantator si sinistru spectru ce poate confrunta speta umana.

“Psiho”, acest prefix magic cu rezonanta tulburatoare este elementul de compunere care introduce referirea la psihic si provine de la grecescul “psyche”, adica suflet. Pentru a intelege sufletul si mai ales, pentru a avea acces la stiinta sufletului uman trebuie, pentru inceput, sa delimitam conceptele: psihopatologic, psihiatrie si psihologie.

Psihopatologia (provine de la cuvintele grecesti psyche, pathos=incercare, experienta si logos=cuvant, discurs) este un domeniu al medicinei care studiaza fenomenele morbide ale vietii psihice. Pentru EYSENCK, psihopatogia este “studiul sistematic al etiologiei, simptomatologiei si evolutiei bolilor mintale, parte a psihologiei patologice care se ocupa cu boala psihica (dar si cu manifesta rile psihice ale bolii somatice), sau cu dezadaptarea”. Aceasta definire se refera, in fapt, la psihopatologia clinica.

JASPERS defineste obiectul psihopatologiei ca fiind “viata psihica reala si constienta”, adica “ce traiesc, ce simt, cum actioneaza oamenii si care este durata realitatilor sufletului”. Propunandu-i un domeniu imens care trebuie cucerit in intregime, psiopatologia are nevoie de criterii si limte care sa o ajute sa nu-si depaseasca atributiile. Pentru psihopatologie, cunoasterea stiintifica a regulilor si conceptelor generale constituie un scop in sine; ea nu descrie, nu cunoaste si nu analizeaza cazul individual, ci generalul, care poate fi exprimat in concepte si relatii.