Pacientii vin la terapie de cele mai multe ori pentru o problema bine delimitata aparuta pe fondul unei situatii conflictuale si aceasta la fel de clar delimitata. In astfel de cazuri pacientul cunoaste suficient conflictul dar nu se simte in stare sa il solutioneze de unul singur sau sa isi modifice propria perceptie sau propriul comportament, ceea ce ar duce la ameliorarea sau chiar la inlaturarea simtomului.

In acesta situatie nu este foarte dificil sa stabilim relatia directa intre conflict si simptom. Stim impreuna cu pacientul ca dupa ce conflictul va dispare vor disparea si simptomele la sfarsitul terapiei. Nu trebuie sa uitam ca in foarte multe cazuri insa, terapia esueaza datorita faptului ca fie nu am clarificat indeajuns obiectivul terapiei, fie pentru ca ne-am grabit sa definim obiectivul terapeutic.



Este foarte greu de adjustat sau modificat obiectivul terapeutic in mijlocul terapiei, uneori chiar imposibil. Dezamagirea pacientului nu este verbalizata direct, dezamagirea terapeutului nu este simtita direct, intre terapeut si pacient se simte doar un disconfort vag care se accentueaza din ce in ce mai mult pana se ajunge la un fel de conflict de interese deschis. Din punct de vedere conceptual obiectivul terapiei nu se poate separa de motivatia sau gradul de motivatie a pacientului.

Notiunea larg utilizata de Motivatie Terapeutica este destul de vaga. Daca terapia nu se face doar “de dragul terapiei”, ci reprezinta un instrument intr-un proces spre binele pacientului, este necesar sa motivam pacientul sa defineasca unde anume isi doreste sa ajunga si unde poate sa ajunga. De importanta majora este intelegerea pacientului asupra metodei pe care o vom utiliza si ajustarea expectantelor sale catre realitatea metodei pe care i-o putem oferi.