Neoliticul, epoca noua a pietrei, este o epoca in care se schimba radical relatia om-mediu. Numele epocii subliniaza un fapt remarcabil, dar care nu este insa cel mai important: acela ca in aceasta epoca se foloseste o noua tehnica de prelucrare a pietrei, slefuirea, dublata de perforare. Materia prima de baza pentru confectionarea uneltelor ramane, in continuare, piatra. Vechea tehnica a cioplirii continua sa fie utilizata. De o importanta capitala este trecerea de la economia de tip pradalnic, ocupativ, la cea productiva, prin aparitia si dezvoltarea unor ocupatii cu totul noi:
1. cultivarea primitiva a plantelor;
2. domesticirea si cresterea animalelor;
3. metalurgia aramei si a aurului;
4. olaritul
Drept urmare, vechile ocupatii: culesul, vanatoarea si pescuitul trec pe plan secundar, avand insa, in continuare, o anumita pondere in asigurarea mijloacelor de subzistenta. Raportul dintre cele doua ocupatii devenite de baza, cultivarea plantelor si cresterea animalelor, este variabil de la o arie culturala la alta , dar si in timp. in general, economia neolitica s-a axat pe cultivarea plantelor, doar la sfarsitul eneoliticului si mai apoi in epoca de tranzitie se inregistreaza o tendinta de crestere a ponderii cresterii animalelor in detrimentul cultivarii, datorita patrunderii in spatiul est european a unor populatii intrusive, crescatoare de vite in turme mari, populatii venite din stepele nord-pontice.
