Conceptul de concurenta s-a format si este folosit in orice tip de relatii sociale. Reglementarile juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adaugandu-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitatilor vietii economice. Se impune ca atare sa precizam mai intai acceptiunea generica a notiunii, in scopul de a-i deslusi ulterior sensul pe care l-a dobandit in relatiile comerciale.
In sens general, prin concurenta se intelege o confruntare intre tendinte adverse, care converg spre acelasi scop.
In plan social deosebim forme extrem de variate ale competitiei. O prima forma este aceea de concurenta vitala, semnificand conflictul interuman in cadrul caruia fiecare ins tinde la conservarea si dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, opozitie competitionala intre interesele individuale si sociale, intre drepturi si obligatii, intre manifestari altruiste si egoiste.
In contextul relatiilor interumane, concurenta implica multiple afinitati cu emulatia, fara ca intre cele doua concepte sa existe similitudine. Emulatia, ca dispozitie morala, scria Tudor Vianu, este dorinta de a te intrece pe tine, intrecand pe altul. Dezvoltand aceasta idee, ilustrul profesor arata ca emulatia constituie un fel de prefigurare a luptei vietii (concurenta vitala, amintita anterior), cu deosebirea esentiala ca succesul propriu nu inseamna nici infrangerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am gasit in raport de emulatie. Exista, asadar, in emulatie ceva infinit: „te poti inalta cat de sus prin ea”. Astfel, in invatamant, elevii si studentii, care se gasesc in raport de emulatie nu se ciocnesc, ci efortul lor decurge paralel”.
