Sistemul de preturi ce a existat pana in 1991 s-a caracterizat prin urmatoarele neajunsuri: 1.indepartarea preturilor de nivelul real al costurilor, ceea ce a condus la rezultate necorespunzatoare, caracterizate in existenta unor unitati, activitati si produse nerentabile, paralel cu realizarea unor rentabilitati exagerate la alte produse, activitati, unitati;
2.indepartarea nivelului preturilor interne fata de preturile externe, unele fiind subevaluate iar altele supraevaluate in raport cu acestea;
3.mentinerea neschimbata a preturilor pe perioade mari, netinandu-se seama de raportul cerere-oferta, de evolutia costurilor de productie sau a preturilor externe;
4.necuprinderea in costurile de productie si in preturi a unor cheltuieli justificate economic (cheltuieli cu descoperirea rezervelor geologice, protectia mediului inconjurator, costul real al apei si al reparatiilor la fondul locativ etc.);
5.in lipsa unor preturi bazate pe actiunea legii cererii si ofertei nu se putea afirma cu precizie ce activitati sunt sau nu rentabile si nu se putea orienta corect nici procesul de dezvoltare si restructurare a economiei nationale etc.
Principalul neajuns al sistemului de preturi a fost ca toate preturile, cu exceptia celor de la piata si de contract, erau administrate, stabilite de stat.
in procesul de tranzitie o tara se afla in fata unei optiuni fundamentale in ceea ce priveste preturile, si anume: ori se accepta practicarea unor preturi relativ mici si stabile, dar care nu asigura echilibrul dintre cerere si oferta, mentinand sau acceptand dezechilibrul, ori se accepta introducerea unui sistem nou de preturi care va asigura acest echilibru. in vederea echilibrarii cererii cu oferta se poate actiona si in directia manipularii cererii si ofertei. Pe liniile de cerere pot fi urmatoarele solutii potentiale: reforma monetara, stimularea atragerii economiilor banesti si acordarea, pe seama lor, de imprumuturi agentilor economici, folosirea unui sistem fiscal care sa combata evaziunea si specula. Pe linia cresterii ofertei, trebuie actionat in vederea cresterii productiei. O alta solutie ar fi cresterea importurilor, dar ea prezinta dezavantajul reducerii rezervelor valutare a tarii. Astfel, singura modalitate pentru aplanarea dezechilibrelor dintre cerere si oferta a ramas liberalizarea preturilor.
